ce ușor mă învăț să iubesc cum îmi place
o femeie matură parfumată de-aseară
îmi e dor și tresar când aud prin răstoace
apa mea de-nceput apa mea de la…
Jurnal apa mea de la țară 12 Îi place Peste zâmbetul Giocondei (repostare)Liniștea de sanctuare
gotice arcade-nșiră…
Noaptea ne ascunde chipul
ce contează cine eşti,
ce contează cine sunt,
timpul curge ca nisipul.
Chiar de-ai fi o lună nouă,
chiar de-aş fi…
Jurnal Poem (Ion Lazăr da Coza) 9 Îi place muzică celtăun gând mă trezește
nerăbdător trec peste prag
sufletul încarnat la alegerea lui
trupul umezit de lumină iese
ca dintre ecluze
nu trece jumătate de…
Jurnal muzică celtă 9 Îi place casa soareluininge atât de frumos,
încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.
după somnul ce-a ținut luni întregi,
credeam că înnebunesc
precum cei mai buni dintre…
Zăream în rama de oglindă
cum clipele ajung dansând
cu amintiri să mă…
Jurnal Oglinzile să nu le crezi 9 Îi place Îngerașii încing joculCâțiva îngeri mici, în ceruri, într-o clipă de răgaz,
Când arhanghelii au treabă, încing joaca pe zăplaz.
Cos din puf de pene, moale, niște aripi de cocor,
Și din voal, de sub…
plouă de parcă n-aș fi
văzut soarele alungă lupii
înghit mârâind înspre mine
sângele se împotriveşte să…
Jurnal oamenii fierului 7 Îi place Mesaje târzii Se răscolesc gânduri ciudate,mă ghemuiesc în colţ de suflet
croiesc tălpilor freamăt de paşi
până-n ograda bunicilor
în iarba necosită
mă înfăşor în miresme
de…
Jurnal regăsire 8 Îi place hotarul sufletului meuMotto:
Un minut de îndoială face cât o veșnicie de suferință. ( Honore de Balzac)
un înger s-a-ntors cu aripile…
Jurnal hotarul sufletului meu 7 Îi place Căsuța mea de turtă dulce în stil tradiționa… Această căsuță din turtă dulce și marțipan este una dintre cele mai îndrăgite realizări ale mele. Fiecare cameră are mobilă din turtă dulce, covoare din fondant, tablouri pictate pe biscuiți. Un mic… Discuţie Căsuța mea de turtă dulce în stil tradiționa… 15 Îi place omul nordiubita mea de ieri presimt fiorduri
cu nume scandinave ce se-mbarcă
din porturile iernii în acorduri
să ningă blând și-a veşnicie parcă
se face frig ca într-o…
Jurnal omul nord 9 Îi place negăsiremerg singură
prin oraşul de fier şi ciment
tăcerea propriilor pași mă loveşte cu pietre
în asfalt s-a gravat răsuflarea ta
păşesc încet
să nu-i şterg…
Jurnal negăsire 8 Îi place ecoutot mai des
pe sub cozorocul vieţii
tărâmul prunciei mă cheamă
în murmur de şipot
mă-nchid ca într-o rană
dintr-un ungher
în praful uliţei…
mă doare Doamne
mă doare unghia mare
de la piciorul stâng...
oh Milostivule
abia am deschis gura către
Tine şi durerea de la unghia mare
ca prin…
Jurnal Placebo (de Ion Lazăr da Coza) 12 Îi place Zboruri nocturneDeparte, peste-a zării punte,
Plimba amurgul nori de fier.
Se-ncovoia noaptea sub cer
Și-ofta cu stele peste…
Jurnal Zboruri nocturne 11 Îi place Tracică (repostare)Trec fugitiv sălbatice vedenii
prin colțul ochiului zvâcnind…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor