De unde vii, străine, și cât mai ai de mers,
Ești șoim pe apa lunii ori ori nimb pe univers?
De ce ai vocea stinsă când îmi vorbești de noi?
Azi m-ai…
Trecuse de zece. Abia începuse tornada,
se plimba focul prin stejari doborâți,
un zidar desena tone de vise pe sticlă
inventând un record de-așteptare pe stânci.
În…
sunt dimineți în care oamenii devin prea transparenți
prea incolori ca să îi mai poți vedea sau să le poți mirosi prezența
pătrunzi prin ei în drumul…
Aflaţi la al treilea proiect de acest fel – primele două fiind Lanţuri (2011) şi Reverie albastră (2013) –…
Jurnal Reflexii (dialog literar-artistic Gina Zaharia – Mihai Cătrună). 35. Într-o lojă de circ 53 Îi placeÎn iglul nepăsării tale ai ascuns
trăiri din asfinţitul unei veri,
punându-le-ntrebari fără răspuns
despre tristeţea clipelor de ieri.
E toamnă azi şi…
Jurnal Miros de toamnă 10 Îi placeNepământene gânduri îmi coboară
mirosul crud, sfâşietor în pleoape,
fântâna-n lacrimi trupu-şi înfioară,
şopteşte blând cochiliei în ape,
o albă undă valului…
Jurnal Sonet cenuşiu 9 Îi placehai...
hai să ne ducem departe
de durerile noastre,
să…
Jurnal hai... 6 Îi place te prinzi de-a mea privire.
cu irişii sculptaţi.prin vinele din tine azi bântuie piraţi.
ţi-ai ridicat drapelul. pe-al meu catarg rănit.
iubirea ţi-e castelul si dorul…
Jurnal te prinzi de-a mea privire. 6 Îi place deziluziinu ți-am mai scris de mult o poezie,
pictând cuvântul în silabe-albastre
culese-n zbor de dincolo de astre,
la ceas târziu, când ora este vie
te las să…
Jurnal deziluzii 4 Îi place la masa de opalapa aceea tulbure are înfățișarea unui vultur
câți trecători au descoperit zgomotul din pieptul păsării
într-un cântec de seară
câte felinare s-au stins în casa de…
Jurnal la masa de opal 10 Îi placeJoacă picurii căldurii
Pe asfaltu-ncins de Soare.
Doarme freamătul pădurii
Chiar…
Ca doi străini noi rătăcim prin lume,
Departe tu, departe eu prin ploi,
Privim ades la steaua fără nume
Şi ne ferim să fim iar amândoi.
Când vin spre tine, tu te faci că…
De-ți va plânge raza lunii peste noaptea așteptării
Și-n furtună de regrete cerul se va-ntuneca,
Tu încătușează doru-n anotimpul nepăsării, …
Nu putea fi decât la echinocţiu. O recunoaştere a faptului cã poezia e la fel cu primãvara. Poeţii se mulţumesc sã fie un fel de efemeride care polenizezã cuvintele.…
Jurnal 21 martie - Ziua Mondială a Poeziei 11 Îi place Cadouri de 8 Martie - epigrame Cadou sfânt De 8 Martie-am primit, Cel mai sfânt cadou din viaţă, De la scumpul meu iubit... Dumnezei de dimineaţă. Cadou de criză N-am avut bani să-ţi cumpăr flori... Mă iartă, scumpă soţioară, Ab… Discuţie Cadouri de 8 Martie - epigrame 5 Îi place Cheia timpuluiCheia timpului …
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor