după sfântă Marie vara trece grăbită
o fugă lipsită de logică,
în stradă hazardul risipit adună sub clopotul încins
silabe pe care le urcă la puterea a doua,
instantanee în alb și negru devin virile scăpate
din chingile fricii,
totul este posibil chiar și adevărul să treacă
în umbra cuvintelor,
cu negațiile paralitice nu se pot deschide ferestre
se pot însă crea fante în arterele obosite
să cobori tărâș pereții bisericii rănite,
călugării au cheile la brâu și câte în cer atâtea pe pământ le țin închise,
filmată biserica este pângărită
ca o mireasă violată în noaptea nunții
însă nu plânge țipă cu toate icoanele neatinse
din care privesc îngerii ca niște prunci neînțărcați ce pot acuza subconștientul
vândut pe arginți la tarabă,
straiele liturgice se destramă prinse de păianjen,
mirele își învață de timpuriu rolul de soț infidel,
mireasa își ascunde iubirile de palmares,
emoțiile încălzesc slujba se ridică voalul inimilor împietrite
aerul pătrunde prin glasvandul cuprins de osatura luminii artificiale
proiecții abstracte surprind în gherghef poeții suprarealisti plictisiți
să privească gunoierii cum scot aur din tomberoane.

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Darie Giurgiu pe Septembrie 7, 2020 la 11:36am

aprecieri  prieteni multumesc

Comentariu publicat de Chris pe Septembrie 7, 2020 la 10:58am

frumos vitraliu...

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 6, 2020 la 4:15pm

tablouri pătrunzătoare, pline de semnificaţii

am rezonat îndeosebi cu acest vers

"călugării au cheile la brâu și câte în cer atâtea pe pământ le țin închise"

admiraţie!

Comentariu publicat de Darie Giurgiu pe Septembrie 4, 2020 la 8:30am

multumesc Valeria

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Septembrie 3, 2020 la 5:03am

Așa este, după Sf. Marie toamna își intră în drepturi. Un poem cu ecouri prelungi! 

Cu plăcerea lecturii

Comentariu publicat de Darie Giurgiu pe Septembrie 2, 2020 la 9:33pm

multumesc Sofy

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 2, 2020 la 9:54am

Timp și acțiune tomnatice văzute prin vitraliile obosite, împăienjenite ale unei mănăstiri în pragul începutului de toamnă. Foarte plastică descrierea, metaforele ce se între între ele, aduc senzația de melancolie profundă soră cu tristețea, cu regretul păcatului primar, întru religia creștină.

Inimă de poet!

Frumos, dinamic, încântător!

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Dinca Valerian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amintiri de toamnă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 29 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog imaginează-ți a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea Popa îi place postarea pe blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a lui Tudor Cicu
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 9 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog amintiri de toamnă a utilizatorului Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului gabriel cristea îi place postarea pe blog amintiri de toamnă a lui Dinca Valerian
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
cu 11 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
cu 11 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mick Lorem
cu 12 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog aceste cuvinte vor veni prea târziu a utilizatorului Tudor Cicu
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog sonet nostalgic a lui Dinca Valerian
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Haiku XI a lui Nikol MerBreM
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog Blocul Insomniac a lui Darie Giurgiu
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului LUMINITA SCOTNOTIS îi place postarea pe blog din spatele stâncilor a lui gina zaharia
cu 22 ore în urmă
Postare de log efectuată de Darie Giurgiu
ieri
Postare de log efectuată de Dinca Valerian
ieri
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Numai ochi și capră-neagră a lui gabriel cristea
ieri
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai ochi și capră-neagră a utilizatorului gabriel cristea
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
Sâmbătă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor