Cireșul copt se rumenea la soare,
Ca un bătrân, de iarnă ce-a scăpat.
Și ațipea cu dor, de-o întâmplare
Cu un Ion ce vine la furat.
Și rezemat de timpul fără leac
Zări cireșul, parcă, pe bădița
Cum stă de vorbă cu un Prepeleac
Pe-un cal Bălan cum plânge Smărăndița.
Zâmbea prin somn Copilului cel Mare,
Cu ramul său de fructe interzise
Și frunzele cu ochi de mărioare,
Dar pupăza îl deșteptă din vise.
Albinele în floare răscoleau
Nectar virgin, cu-aripa ascuțită,
Iar două umbre lungi se cuprindeau:
Un cireșar și-o humă-nsuflețită...
Adaugă un comentariu
Mulțumesc mult, Doamnă Vasilisia Lazăr, pentru oportunitatea de a face aici schimb de experiențe și de a ne apropia prin poezie! Mulțumesc mult Doamnă Mihaela Popa pentru gând frumos!
Minunat! Într-o Românie din ce în ce mai înclinată către tot ce nu e românesc, iată că cineva mai gândește și mai trăiește românește.
feeric, delicat, frumos!
Mulțumesc frumos tuturor celor care au simțit și trăit un strop din Amintiri!
cu drag,
Adelina
Am trecut cu drag prin amintiri din copilărie! Frumos!
Superb! Am poposit în lumea celui mai iscusit, cunoscut şi admirat povestitor pe care l-a dat neamul românesc.
Felicitări!
Minunat! La mine cireșul abia acum s-a scuturat.
De prin poveștile lui Creangă adunate.
Frumos, candid!
Am citit cu plăcere,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE