unchiul a murit într-o iarnă
precum o stea singuratica după o ardere îndelungată
prea devreme să-mi duc ideile la capăt,
îmi reținuse pauzele, asemeni unor lacrimi
în amiezi suspendate de gânduri
nu putea să le rumege
ca o pâine pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraș,
se întorcea adesea să-și odihnească sufletul
în iarba unde urma să-și clădească din cuvinte
casa.
Adaugă un comentariu
Interesant.
da Coza
Frumos, dar titlul nu-mi place. Putea să se cheme altfel, mai puțin explicit.
Bătrânii satului (Rondel)
Când noaptea lin coboară peste sat,
Iar stelele pe boltă licăresc,
Se-ntorc săteni cu pasul apăsat,
Şi îngânând un cântec bătrânesc.
Feciorii lor demult s-au dispersat,
Şi nu se mai întorc, oricât bocesc,
Când noaptea lin coboară peste sat,
Iar stelele pe boltă licăresc.
Ogorul e cu buruieni lăsat,
Bătrânii vor, dar nu mai prididesc,
Şi sunt albiţi şi greu de deplasat.
De tinereţe azi îşi amintesc,
Când noaptea lin coboară peste sat.
In memoriam, cred. Însă e destinul multor bătrâni rămași singuri pe la sat. Dacă s-ar schimba, unchiul, cu singuraticul sau cu orice alt nume, ar fi general valabil.
Metaforele sunt perfect adresante și armonios alcătuite cu mesajul.
Am citit cu plăcere,
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE