doi

[Darie Giurgiu]

moartea i-a scos
de sub năvoadele grele
uncheșii sunt amândoi
ca două bujii arse într-un piston
negri și uscați
par să aștepte noaptea
în care cerul
își desface mantia
să prindă pe brațe praf stelar
să-și pună mâinile ochean
ca și cum ar fi vii
să numere culorile
câte una pentru fiecare vară
pierdută fără iubire
ei nu știu câte vise se vor spulbera
dar le pasă?
chiar trebuie să țină cont de părea mea, de părerea ta
au vesnicia de partea lor...

[Mihaela Popa]

pătrunzător!

[Darie Giurgiu]

multumesc frumos

[Vasilisia Lazăr]

Felicitări! Bine alcătuit, rezumativ, dar, pentru cititor, cu un impact emoțional puternic.

[Darie Giurgiu]

Sarut Mainile, SoFy

[Sofia Sincă]

În toate societățile tradiționale moartea nu era considerată sfârșitul absolut al existenței umane, ci doar un ritual de trecere către un nou mod de a fi; se putea spune că moartea constituie ceva din urmă, experiență inițiatică, datorită căreia omul dobândea o nouă existență, pur spirituală. Mircea Eliade”

Analizând acest paragraf filozofic, poemul tău este foarte valabil.

Impresionant și bine alcătuit!

Sofi