Tinereţea îşi scrie visele

[Mihai Katin]

Tinereţea îşi scrie visele

Pe ziduri obscure,

Refulări rupestre,

Primitiv asfalt

Pe care se sparg comete

Şi scoici de cretă.

Tinereţea strigă în mesaje

Ce ard în muţenia

Neputinţei de a arăta

De ce este luna amară

Şi sălbăticia creşte în suflete

Ca o herghelie de bizoni fantomatici.

Şamanul suspendat de pod

Face semnul nebuniei pe frunte

Celor ce urcă scările

Şi nu mai coboară

Decât în fumul dens,

Ori în lacrima ierbii,

Când nu mai este nici sunet,

Nici măcar

Bluesul final.

Pe ziduri sunt suflete care urlă,

Care se decolorează,

Indiferenţa

Le prăfuieşte, le erodează,

Arta vrea saloane,

Şamanul descântă

Vântul mirosind a grafity,

Tinereţea trece oarbă,

Turmele nocturne

O spulberă

În cioburi multicolore,

Vitraliu pe care plâng melcii

Când andromeda adoarme

Lipită de zid...

 

 

 

 

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Poemul dumneavoastră este un strigăt de alarmă pentru o tinerețe care riscă să-și risipească tocmai extraordinara ei forță. Revolta, libertatea și visul se lovesc aici de superficialitate, indiferență și pierderea reperelor. Imaginile insolite și dure dau textului neliniștea unei generații pe care o privești nu cu reproș, ci cu grija celui care ar vrea s-o vadă salvându-și frumusețea și rostul. Felicitări!

[Maria Mitea]

O, mi-a plăcut metafora „Vântul mirosind a grafity”, :)

[Mihai Katin]

nu ii mai lăsați sa își  irosească aceasta extraordinara stare a  tinereții,spălați-i de prostie  și  infatuare,interziceți dorințele primitive,pasiunile ce dau foc libertății,bunului simt,rațiunii,altfel generațiile vor  eșua pe vitraliul unui secol ce il vor plânge doar melcii...