Cuvintele mele sculptează candele de tăceri suprapuse
în miliardele de secunde care rod zidul din piatră de râu
din inima fortăreței cu nume de lacrimă.
Nici nu mai contează cine ești tu sau ce sper eu de la tine.
Zâmbetul meu cald devine grimasă.
Am rămas închisă în zid și accept claustrarea
fără să mă zbat eu știu că ai calea ta
nici fluier de os nici de fag nu ajung până la tine
în odiseea liniștii de ceară
destinul meu e să mă frâng al tău e să zidești.
Nu te caut știu că ești.
Nu am un cântec de sirenă
să te ademenească spre casă.
Oricum fiecare gest al tău e o pecete fierbinte
pe inima mea prinsă în zidul ridicat
în miliardele de secunde de tăceri suprapuse.
Adaugă un comentariu
Mă bucur mult să citesc, din nou, din versurile tale, dragă Ana! O poezie melancolică, garnisită cu figuri de stil expresive, inedite: "candele de tăceri suprapuse", "secunde... rod zidul din piatră de râu", "nici fluier de os nici de fag nu ajung până la tine", "odiseea liniștii de ceară" etc. Am citit şi m-am delectat!
Pentru mine surpriză. Una frumoasă. Am citit o poezie suavă, cu o exploatare a cuvintelor de maximă sensibilitate, crescându-le potența acolo unde nimicul începe cu ”tăceri suprapuse”. Iar finalul este de excepție: ”fiecare gest al tău e o pecete fierbinte
pe inima mea prinsă în zidul ridicat
în miliardele de secunde de tăceri suprapuse.”
Cu trimiteri livrești, dar atât de original(ă).
da Coza
Într-o poezie a mea mai veche spuneam: Nu te strig / Știu că singurătatea nu e doar a mea
Tare frumos, Ana! Mi-era dor să te citesc.
Mulțumesc mult pentru frumoasele comentarii.
O confesiune romantică, cu iz elegiac. O stare sufletească în plină metaforă, care aduce cu ea emoție și teamă, deoarece sentimentul iubirii este pe cale să se stingă. O așteptare însingurată...
Dezolant... dar atât de frumos, de impresionant!
Sofi
„Nu am un cântec de sirenă
să te ademenească spre casă.” - dar ți se simte sufletul fiindcă printre gânduri ai descifrat pentru cel care te citește nevoia de a ne mărturisi tăcerile din zidul ridicat între noi toți.
„...destinul meu e să mă frâng al tău e să zidești.”-fără falsă modestie, spun, harul de a scrie nu-l poate avea oricine. Emoție până la lacrimi.
Un car de tristeţe /în odiseea liniştii de ceară/ (Ana Câmpeanu - Tăceri suprapuse), o elegie în toată puterea cuvântului cu stări lirice bine dozate în întregul demers poetic.
Felicitările mele!
J' Arrive!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE