Sub scânteierea florii de gutui

[Camelia Ardelean]

Sub scânteierea florii de gutui

Am decupat simţirile de ceară,

Ce mi-au lăsat nervurile să doară,

În desfrunziri cu gustul amărui.

 

Şi domolind silabe-n călimară,

Am cutezat, în vise albăstrui,

Să îmi agăţ iubirile în cui,

Ca pe-o eboşă palidă, neclară.

 

Când degustăm himerele în doi,

Precum o pâine coaptă-ncet pe vatră,

Sau înotăm prin lanuri de trifoi,

 

Sărind pe nenoroc, din piatră-n piatră,

Ne aruncăm în patimă mai goi

Decât un strop de ploaie în polatră...

[Ion Lazăr da Coza]

Ultimul vers al sonetului ar trebui să fie o chintesență filozofică - aici e o comparație.

Simpăticuț.

da Coza

[Valeria Merca]

Să înțeleg că e primul tău  sonet, aici, pe site, Camelia?!

Mi-a plăcut.

cu drag,

[Nikol MerBreM]

Mi-am dat seama că nu ştiu cum arată floarea de gutui, dar i-am prins scânteierea :). Frumos!
Cu drag,
Nikol

[Tudor Cicu]

Sărind pe nenoroc, din piatră-n piatră, 

Ne aruncăm în patimă mai goi

Decât un strop de ploaie în polatră...  

...și un final rostuit cu inspirație! 

[Sofia Sincă]

Versul doi are alt ritm. Atenție la accente!

În rest o poezie frumoasă, de sezon.

Am citit cu plăcere,

Sofi

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Cred că la strofa a II-a ai schimbat ritmul. 

Și dragostea are toamna ei. Frumos!