Sonetul fricii

[Adelina Labic]

Iarna e din ce în ce mai departe
s-a răsturnat ca o cană plină
pe care o apuci de toarta înfierbântată
și parcă îți pare rău
și parcă te bucuri
ca de un dinte de lapte căzut

ne învârtim în jurul pământului
ca lutul în roata unui olar
și mergem câte unul, ne ținem de mâini
umbrele noastre grele, niște zale de tălpi
mai lungi și mai vii decât noi
ne privim unii pe alții ca pe niște stafii
iar umbrele ba intră ba ies din trupurile noastre
unele șoptesc, unele strigă, altele plâng

lângă un măslin găsim un izvor
din care curge laptele
pe care îl sorbim din palmele celuilalt

și umbrele se fac albe
apoi străvezii,
mici,
până dispar
în dintele din minte
scârțâie ca un fir de nisip
ce îl înghiți
de parcă nici nu a fost.

[Adelina Labic]

Mulțumesc mult, Dna Mihaela Popa, Denisa Curea Popa, Valeria Merca, Dna Sofia Sincă. Voi ține cont de sugestii!

cu gand frumos, 

Adelina

[Mihaela Popa]

personificarea fricii în vreamea pandemiei în prima parte, a doua parte , optimistă, "de parcă nici nu a fost."

[Valeria Merca]

Am sesizat și eu, în prima parte a poeziei, prezența comparației la interval scurt între versuri. Acolo, poate ar trebui să interveniți un pic. În rest, minunat!

[Sofia Sincă]

Poemul descrie frica, însă este cam stufos. Multe cuvinte de legătură, descriere prozaică. Cea mai uzitată figură de stil este comparația, unde s-au folosit prea mulți de ca. Se aude în permanență acest ca, mai ales în prima jumătate a poeziei.

Mesaj interesant, dar se mai poate perfecționa construcția.

Sofi

[Denisa Curea Popa]

Ce bine e să mai găsești izvor de înțelepciune, smereniei și încredere! Să dispară umbrele, zic, îndoiala, frica și spun asta pt că titlul l-am citit Sunetul fricii.

Apreciere și mulțumire