Cel mai lung exil a-nceput.
Iarna sună în coarnele nopții,
Noi ne-ascundem în oale de lut
Lupii negri își numără colții.
Pe un cal, înhămat la un plug
Coasta satului, vântul o ară
Și în file de zi, ce se duc,
Își sucește tutunu-n țigară.
Pe o scară urcă nebunul
Și coboară cu Luna în spate.
Râd pionii, când moare vreo unul,
Ignorând, că și ei sunt pe moarte.
Spre a cloștii enormă mirare,
Iese vulpea în coamă de leu
Și se-ntinde spre Carul cel Mare
Ca spre-un strugure verde și greu.
Adaugă un comentariu
Mulțumesc mult pentru trecere și aprecierile oferite, Dna Sofia Sinca, Dna Valeria Merca, Dna Mighaela Popa și Chris!
Cu gânduri bune,
Adelina
foarte frumos!
o poezie cu nerv, cu metafore bine construite
las semn de admiraţie!
Frumos! Mijloace artistice ingenios construite. În strofa 3, versul 3 forma corectă a pronumelui nehotărât este vreunul.
Pustiul satului, tot mai pustiu, tot mai rece.
Versuri bine clădite pe temă, cu prozodie corectă poartă tensiuni răvăşitoare ale neamului.
Aprecieri,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE