Tac muguri pe ramuri pustii,
Gerul mai mușcă din clipe,
Iar vise tresar sub stihii
Și vor povestiri să-nfiripe.
Freamăt de aripi se-avântă,
Cerul se îmbracă-n tăceri;
Flori s-au gătit pentru nuntă,
Dar nu pot scăpa de poveri!
Zăpezi încă stau răsturnate
Pe margini de șanțuri plăvii,
Lăutele-s încă departe
Ori poate așteaptă-ntre vii!
Prin rariști și margini de ape
Răsar tremurând ghiocei,
Nori tulburi ar vrea să-i îngroape
Sub fulgi ce se cred niste zmei.
Dar iată că zorii-s aproape
Și hora se-ncinge-n câmpii,
Se-aude un susur de ape
Și-un cântec cu glas de copii.
E semn că ceva ni se coace;
Deja s-au tocmit lăutari!
Nuntașii dau jos din cojoace,
Iar iarna și-a luat telegari,
Pe alte cărări să pornească
Ducând ale ei broderii,
Să lase pe-aici să sosească
Și alte frumoase solii!
Adaugă un comentariu
Iertare pentru ,,zeamă", d-le Lazăr și mulțumesc de popas!
Mai facem încercări întru mai bine.
Mulțumesc de semn și înțelegere, d-le J' Arrive!
Zeamă lungă - moartea poeziei.
v21 e prea de jargon.
da Coza
Cu o revenire pe text, ar putea ieși un pastel reușit.
Autorul şi-a dorit un text liric pe ritm amfibrah. Din păcate, ratat în primele două strofe.
Prozodia lasă mult de dorit.
J' Arrive!
După cum am spus și mai jos, d-na Ana Cîmpeanu, m-am grăbit cu postarea și are lacune, dar mereu este loc de îndreptare.
Mulțumesc frumos de popas și semn!
D-na Sofia, dacă mă așteaptă puțin o ajung din urmă, așa că pot spune că suntem de-o seamă. (vorbesc despre poezie desigur).
Mulțumesc frumos de semn!
Mie nu îmi displace, e in stilul lui Vasile Alecsandri, dar nu e prea rău. Totuși e prea lungă, dacă erau doar trei strofe, v-ați fi putut concentra mai bine pe stil.
De primăvară... învechită. De fapt alcătuirea este învechită, primăvara este veșnic nouă. Format de acum 100 de ani. Dar dacă pe tine te satisface, în alungarea plictisului este în regulă.
Semnul meu,
Sofi
D-na Vasilisia, d-le Bidulescu, foarte pertinente observațiile și pe bună dreptate. M-am grăbit cu această postare și am omis multe, dar sigur voi reveni asupra acesteia.
Mulțumesc frumos!
© 2018 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE