Ridică-te, Lazăre!

[Ana Cîmpeanu]

 

lui Ion Lazăr da Coza, al nostru

***

Un Lazăr nu moare atât de ușor, 

învinge hotarele luminii celeste 

și urcă-n înaltul Parnas, într-un zbor,

spre lumea de dincolo, printre noi creste. 

Un Lazăr nu uită că suntem aici, 

lumina de jos îl împinge-nainte, 

dar aripa lui încă mângâie reci

dureri sângerânde și fără cuvinte. 

Ridică-te, Lazăre, nu ne lăsa 

furtunilor pradă, tristeții, tăcerii, 

plecarea ta-n stele, deja va săpa 

mormântul de sare din lacrima serii!

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

Doamne, cât am mai plâns! Dacă s-ar putea ridica! Nu la Cer, ci să vină iarăși printre noi. Dar știu că nu se mai poate. Doamne, ce gol, ce pustiu, ce tristețe! Mulțumesc, Ana! 

[Chris]

foarte frumos si dureros :((

[Valeria Merca]

„Ridică-te, Lazăre, nu ne lăsa

furtunilor pradă, tristeții, tăcerii,

plecarea ta-n stele, deja va săpa

mormântul de sare din lacrima serii!” - tristețea ne împresoară. Întreaga poezie,  un Imn închinat celui  care ne-a fost și ne este dreaptă călăuză. Îi mulțumim fierbinte! Îți mulțumesc și ție, Ana, pentru frumosul din cuvinte!

[Sofia Sincă]

Numele, moștenit de la străbuni, se închină până la arhangheli. Odihnește-te în pace, Ion, lângă străbunii tăi! Ți-ai făcut datoria prin creațiile tale. Ai urmărit arta, destinul și moartea prin previziuni, relativul şi absolu­tul, efemerul și eternul. Scrierile tale stau sub semnul ironiei şi umorului, însă fantezia ascunde uneori grimasa tragică a lumii.

Dar ne-ai lăsat și multe lacrimi... care generează astfel de versuri.

Cu admirație pentru versurile tale,

Sofi

[Mihaela Suciu]

Frumos omagiu!