Reflexii (dialog literar-artistic Gina Zaharia – Mihai Cătrună). 35. Într-o lojă de circ

          Aflaţi la al treilea proiect de acest fel – primele două fiind Lanţuri (2011) şi Reverie albastră (2013) – scriitoarea Gina ZAHARIA şi artistul plastic Mihai CĂTRUNĂ, cu frumoasa şi imaculata zăpadă a iernii anului de graţie 2015 pe umeri şi în plete, dar cu primăveri calde în priviri şi în suflete (cât despre talent nici nu pomenim – el prisosind!), pornesc iarăşi împreună, la mijloc de februarie, pe un nou drum într-ale versului şi imaginii. Dacă în celelalte două reuşite, pictorul şi poeta şi-au înlănţuit creaţiile într-un tangou aprins, flăcările contopindu-se fastuos şi ameţitor, de data aceasta poeta promite un vals de gală unde versul ei se lasă inspirat/reflectat din/de creaţiile artistului.

          Site-ul ÎNSEMNE CULTURALE se simte încă o dată onorat să fie gazda acestui eveniment și își îndeamnă membrii şi vizitatorii să calce pragul unui colţ din Parnas numit Reflexii.

                                                                                                                                    Ion Lazăr da Coza

reflexii (Gina Zaharia)

 

fire de păianjen contemplând

murmurul soarelui

ghem emoțional

am zărit

se înviorează tăceri

ori fac tumbe înainte de a deveni balerine

pe talere de foc

șah-mat

și o mie de vorbe descos lanțuri aurii

 

o rază din loc în loc întâmplătoare

poți fi tu aceea

important să ai curajul de a țese alături de mine

reflexii

până dincolo de cer

o pantomimă flămândă la masa unui restaurator de glorii

 

vom înnopta într-un clișeu

nu te teme

morile de vânt jură că nu ne cunosc

adevărul

am furat secretul cosașului din adâncuri

știi

metropole hoinăresc prin gândul meu

să le aducem acasă

Notă:

          Deoarece mulți dintre membrii acestui site nu se aflau aici când s-au derulat celelalte două proiecte (devenite ulterior cărți tipărite), cred că se fac necesare câteva explicații. :)

          Mihai a postat primul portret după care Gina a intrat în postare și a atașat poezia inspirată de tușele artistului. Acesta a fost doar începutul și se vede sus, în postarea de față. Restul proiectului se derulează doar la comentarii. Mihai intră, postează un comentariu care reprezintă un alt portret, iar Gina îl secondează cu o altă poezie. Am hotărât ca și la comentarii Gina să intre în postarea lui Mihai și să atașeze poezia aferentă pentru a exista o logică, pentru a nu se rătăci portretul de poezie. D-voastră, cititorii, trebuie doar să căutați la comentarii ultima lor postare (portret-poezie) și să lăsați impresiile, eventual sugestiile (tot la comentarii). Părerile d-voastră contează mult!

          Ținând cont de modul în care se desfășoară proiectul, administrația site-ului a hotărât să aducă mereu în actualitate această pagină. Ea include (și va include în final) zeci de poezii și lucrări de grafică pe care ni le-am dori adunate într-o carte (o altă carte!).

          Pentru o imagine de ansamblu a proiectului vizitați și pagina: „Reflexii”. Aceasta se va actualiza cu fiecare nouă postare a autorilor.

                                                                                                                                                                                                   Vasilisia Lazăr

Vizualizări: 4572

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 4, 2016 la 10:44am

Deși ne-am dori ca acest proiect să mai dureze, iată că protagoniștii hotărăsc altceva... :((((

Urmează să facem cartea...

Mulțumiri infinite Gina Zaharia & Mihai Cătrună!  

Drag,

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 4, 2016 la 6:09am

''știu

vă tulbur nopțile cu strigătul meu

uneori fur drumuri străine

le urc pe umeri niciunul nu are parfumul lui

simt liniștea

ca o săgeată într-o lojă de circ''

Acelasi drag popas!
Acelasi drag de voi!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Februarie 2, 2016 la 9:51pm

ne furi inima cu poezia ta, Gina, și măiestria ta, Mihai, lasă urme adânci

minunat dragilor, admirație!

cu drag,

Mihaela

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 2, 2016 la 9:29pm

Vă mulțumim, prieteni dragi, pentru răbdarea de a ne fi suportat aproape un an de zile. În seara aceasta ”Reflexii” vă dăruiește, fiecăruia, câte o rază din sufletul nostru.

Reverență, oameni frumoși!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 2, 2016 la 9:22pm

Gela, așa s-a vrut. Dacă am reușit, mulțumiri!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 2, 2016 la 9:22pm

Corina, îți mulțumim!

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Ianuarie 27, 2016 la 11:20am

Suflete frumoase, este minunat ce faceți voi aici! :) Drag!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 24, 2016 la 8:02pm

Mulțumiri, da Coza!

Mihai, am recunoscut îndată prietena noastră dragă! Cu drag o să invoc inspirația! :)

Comentariu publicat de mihai catruna pe Ianuarie 24, 2016 la 7:37pm

35. într-o lojă de circ (Gina Zaharia)

 

am pierdut drumul

era în stânga casei mele

la 6 fix stăteam de vorbă împărțeam aceeași cafea

nu întârzia niciodată

îl adoram

avea mâna caldă

și n-o ridica niciodată mai sus de cântecul ciocârliei

 

odată am zărit o statuie

se plimba prin ochii lui o alunga dar parcă nu era el

l-am așteptat să adoarmă

i-am pus mâna pe tâmple

sângera

un stol de primăveri căuta nordul

seara am găsit sub pernă un fir de pelin

 

știu

vă tulbur nopțile cu strigătul meu

uneori fur drumuri străine

le urc pe umeri niciunul nu are parfumul lui

simt liniștea

ca o săgeată într-o lojă de circ

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 24, 2016 la 2:06am

tălpile ating pianul de nisip

pe el s-au odihnit vămile cu buzunare pline

și scoici   

Totul remarcabil!

da Coza

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Bircea Marian a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Rădița Răpeanu
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în șirul de păsări a utilizatorului petrut dan
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 17 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Nănașa a lui Bircea Marian
cu 17 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 17 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 17 ore în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 17 ore în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 17 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 18 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 18 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 18 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor