Pustiu

[Vasilisia Lazăr]

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

 

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

 

Arar se-aud în şoaptă cuvinte-nfiorate,

Adoarme lesne seara şi stinge vâlvătaia,

Avem pe zi ce trece mâini tot mai îngheţate

Şi ne cântăm pustiul şi goală ni-i odaia.

(din volumul „Anotimpul întoarcerilor”, apărut în 2016)

Copyright © Vasilisia Lazăr
Toate drepturile rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a poeziei publicate este permisă numai cu acordul scris al autorului.

[Valeria Merca]

Un cântec trist, pe care îl citesc, recitesc...audiez...şi nu mă mai satur...

...

''E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.''...

 Un popas special, aducător de trăiri unice e poezia ta, Lisia! Am vibrat!

Aleasă preţuire, ambilor protagonişti!

 

 

[Sofia Sincă]

Devine foarte profesional, așa recitat și privit peisaje, care știu, sunt făcute de tine, în Coza. Ai făcut echipă bună cu Lucian Dumbravă.

Oricum, e o splendoare în toamnă!

Sofy

[Mihaela Popa]

Reverență, Lisia!

minunat realizat și videoclipul, admirație domnule Lucian Dumbravă!