Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer
Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,
Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger
Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.
E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,
Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.
Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,
Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.
Arar se-aud în şoaptă cuvinte-nfiorate,
Adoarme lesne seara şi stinge vâlvătaia,
Avem pe zi ce trece mâini tot mai îngheţate
Şi ne cântăm pustiul şi goală ni-i odaia.
(din volumul „Anotimpul întoarcerilor”, apărut în 2016)
Copyright © Vasilisia Lazăr
Toate drepturile rezervate. Utilizarea integrală sau parţială a poeziei publicate este permisă numai cu acordul scris al autorului.
Adaugă un comentariu
Un cântec trist, pe care îl citesc, recitesc...audiez...şi nu mă mai satur...
...
''E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,
Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.
Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,
Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.''...
Un popas special, aducător de trăiri unice e poezia ta, Lisia! Am vibrat!
Aleasă preţuire, ambilor protagonişti!
Devine foarte profesional, așa recitat și privit peisaje, care știu, sunt făcute de tine, în Coza. Ai făcut echipă bună cu Lucian Dumbravă.
Oricum, e o splendoare în toamnă!
Sofy
Reverență, Lisia!
minunat realizat și videoclipul, admirație domnule Lucian Dumbravă!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE