În liniștea dimineții, o rază
transformă norii într-o pană
ce se răsfață în aer.
Mi-e dor.
Singurătatea mă trimite
în sfera luminii.
Înălțată din umbră
mă disipez în infinit.
Ating cerurile cu fruntea,
deschid portaluri necunoscute
și citesc gândurile îngerilor
cu blândețea cu care,
odată,
primeam mângâierile tale
Aș vrea să străbați eternitatea
pentru mine.
Orele trec în zadar si
ca o statuie a Artemisei,
caut misterul lui Cronos.
Zeus mi-a dat armă,
am rămas însă, femeia cerului,
ca să te aștept pe tine.
Vino și deschide-mi pieptul
cu crucea iubirii tale,
încă o dată, și incă o dată, mereu.
Izbăvește-mă de argintul tristeții
din care mi-am făcut zale și scut.
Și mai scaldă-mă iar în laptele zorilor
când îmi aduci iertarea . . .
Adaugă un comentariu
Ŵow ! Lovit fîx în țintă.
Așa este, Poete
Mulțumesc mult !
Recunosc în scrierile tale faptul că cel puțin nu simt acel stil învechit, prăfuit care face ca textul respectiv oricât de bine ar fi scris tot să nu convingă ba mai mult să-ți dea o stare dezagreabilă! Dacă le-ai lăsa să dospească un timp, să le revezi sunt sigur că ți-ar ieși mult mai bine, potențial liric există, idei bune sunt, ai și o anumită filozofie cu care îți încarci poemele, proprie și interesantă, nu știu de ce nu dai textelor șansa să-ți arate ce trebuie schimbat că sunt convins că ai ști cum, cu drag!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE