sunt atât de împrãştiat
încât paşii mi se rãtãcesc
în aşteptarea oaspeţilor
din zilele comune
ascunşi de sunetele stridente
ale strãzii
în oglindã mã dezic
de firele albe şi de nelinişte
pierd clipe în faţa spaimei
de a deschide ochii
şi de a numãrã stropii de ploaie
ce-mi inundã umerii
sunt atât de uituc
încurc toate zilele de naştere
am dubii şi în privinţa zilei mele
în jurul cãreia se numãrã anii
în care mai pot visa
iar visele
asemeni unor blânde fãpturi
mã privesc înotând
pânã la îndepãrtatele zãri
unde cãlare pe liniştea zilei
învãţ sã numãr
clipele în care mã pot regãsi
Adaugă un comentariu
multumesc
Portretul insului singuratic, dornic de liniște și împăcare cu sine.
Am citit cu plăcere,
Sofy
Multumesc Adelaide
multumesc Da Coza
...
''iar visele
asemeni unor blânde fãpturi
mã privesc înotând
pânã la îndepãrtatele zãri
unde cãlare pe liniştea zilei
învãţ sã numãr
clipele în care mã pot regãsi''
Foarte frumos! Am citit cu placere.
Îmi place să cred... ba, am convingerea că te regăsești în poezie!
Drag,
da Coza
multumesc Elena
Felicitări...Chiar am trăit puternic sentimentul trecerii.
Poem al sfâşierii interioare în lupta aprigă cu timpul nemilos...
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE