perdele de apă zdrențuite sunt crestele ciocnindu-se cu vântul
și care coborâte în genune din nou semețe se ridică
în lungi talazuri unduinde

pe cer corole alburii - vântoase plantații de bumbac -
aduc din orizont luminescente rădăcini
și pasărea-furtunii

balaurul de aer se-apropie c-o falcă-n cer și una-n ochiul mării
pe ritm nebun de galere - războinice timpane -
în pofta lui nebună de-a mătura torențial micimea omenirii
adulmec fiara răzvrătită ca un spartan
ce nu-și ferește trupul de apriga urgie
și-așteptă înfruntatea pe promontoriul sideral
unde se scurge nisipul în clepsidră
urlă stihia dezlănțuindu-și furiile-nspumate
se-nalță tot adâncul prin trombele marine
și marea-i fierăstrău de piscuri eu firul de nisip
ce cade ca ultim dăngănit de clopot
rafale vâjâinde-aduc arar mirosul delfinilor înfășurați în giulgiul algei putrezite
ce n-au știut să zboare-n vijelie
mă-nalț în sufletul răzleț al păsării-furtunii
înconjurat de valuri rătăcite ce și-au pierdut busola
și evadez din clocot zvâcnind aripile-albăstrii
asemeni unei vele spre gândul cel sorin

mi-e sufletul esență de migdale
plutesc spre neodihnă și niciunde

sunt pasărea-furtunii
planând ușor printr-o cochilie ciobită
ce rezonează surd cu murmurul de valuri.

Vizualizări: 173

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Iunie 5, 2019 la 8:16am

Imagini conturate plăcut prin comparații reuşite. Aş esențializa şi aş scrie în ultimul vers ,,valurile lumii" pentru a evita repetiția ,,mării". Drag!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mâinile a utilizatorului petrut dan
cu 11 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cei goi a utilizatorului chindea maria elena
cu 16 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 27 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 31 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 39 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 41 minute în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trei a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 43 minute în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog în șirul de păsări a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog nucule-nfloreşti (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a lui chindea maria elena
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondelul viselor a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Inefabila erezie a educației a lui Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor