De la zidirea lumii, prin rânduieli nescrise,
Se-ascut cuţite dure pe umeri de copii
Şi în sentinţe strâmbe sunt multe vieţi proscrise
Iar morţi de suflet umblă prin lumea celor vii.
Se poartă aroganţa, această vechitură
Ce lasă-n urmă miros de putred şi otravă,
În inimi mult prea pline de patimă şi ură
Dă-n clocot răutatea şi se revarsă-n lavă.
E-atâta tulburare între pereţi de ceară
Că geamandura vieţii stă-n umbre ancorată,
Amestecate-s toate şi dau pe dinafară
Şuvoi de neputinţe cu viaţă-abandonată.
Destine stau clădite pe umeri mult prea mici,
Iar hainele puterii – croite mult prea mari,
Scheletice gândiri ne lasă cicatrici
Şi sunt pe unde trec... de suflet cuţitari.
Mânuitori de vieţi, netrebnici păpuşari
Închid cortina lumii la jocul lor ateu,
Nu ştiu că rostul nostru nu-i joacă de circari
Şi sforile luminii sunt doar la Dumnezeu.
Adaugă un comentariu
E o poezie-manifest, cu accente de satiră pe alocuri. Aş recomanda o alegere a rimelor neuzate, muzical sună bine, dar inefabilul se duce...să nu rămânem în urmă, asta ar fi esenţa.
Morală, filosofie, reflectii asupra destinului, cu trimiteri sociale si constatări oarecum resemnate asupra tabloului unei lumi prost alcătuite.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE