Păpuşarii lumii

[Nădejde Angelina]

De la zidirea lumii, prin rânduieli nescrise,
Se-ascut cuţite dure pe umeri de copii
Şi în sentinţe strâmbe sunt multe vieţi proscrise
Iar morţi de suflet umblă prin lumea celor vii.

Se poartă aroganţa, această vechitură
Ce lasă-n urmă miros de putred şi otravă,
În inimi mult prea pline de patimă şi ură
Dă-n clocot răutatea  şi se revarsă-n lavă.

E-atâta tulburare între pereţi de ceară
Că geamandura vieţii  stă-n umbre ancorată,
Amestecate-s toate  şi dau pe dinafară
Şuvoi de neputinţe cu viaţă-abandonată.

Destine stau  clădite pe umeri mult prea mici,
Iar hainele puterii  – croite mult prea  mari,
Scheletice gândiri ne lasă cicatrici
Şi sunt pe unde trec... de suflet cuţitari.

Mânuitori de vieţi, netrebnici păpuşari
Închid  cortina lumii la jocul lor ateu,
Nu ştiu că rostul nostru nu-i joacă de circari
Şi sforile luminii sunt doar la Dumnezeu.

[Enea Gela]

E o poezie-manifest, cu accente de satiră pe alocuri. Aş recomanda o alegere a rimelor neuzate, muzical sună bine, dar inefabilul se duce...să nu rămânem în urmă, asta ar fi esenţa.

[Ana Cîmpeanu]

Morală, filosofie, reflectii asupra destinului, cu trimiteri sociale si constatări oarecum resemnate asupra tabloului unei lumi prost alcătuite.