Păcatul lenevirii

[Ghiţă]

Vântul l-am cernut prin sită,

Pietrele le-am numărat,

Liniştit să stau în pat,

Cât urechea mi-i păzită

De-o pernuţă îndrăgită

Şi de-un moft aristocrat.

Obiectiv, pe-orizontală,

Ca un bun cugetător,

Curb sprânceana şi măsor

De e rea sau ideală

Brazda de pe fruntea goală-a

Fiecărui trecător.

Îmi e poftă ori mi-i foame?

Îs sătul sau nesătul?

Puţintel mi-s sau destul?

Tot din vise cu madame

Spre butoaiele din crame, -

Balansez ca un pendul.

[Vasilisia Lazăr]

Gheorghe, aici îmbraci tema lenei într-o haină ironică și plină de umor, construind un personaj care își contemplă propria comoditate cu o sinceritate dezarmantă. Jocul dintre autoironie, observația fină și ritmul firesc al versurilor transformă un „păcat” omenesc într-o reflecție zâmbitoare asupra slăbiciunilor noastre. Un poem savuros, în care hazul și adevărul merg mână în mână. Iar finalul e memorabil. În doar câteva cuvinte, surprinzi perfect pendularea eternă dintre ideal și plăcere, dintre vis și tentațiile cât se poate de pământești. :) Felicitări!

[Grig Salvan]

Ironie topârceniană și satira celui veșnic nehotărât:

„Îmi e poftă ori mi-i foame?

Îs sătul sau nesătul?”

Fianlul e de mare amuzament:

„Tot din vise cu madame

Spre butoaiele din crame, -

Balansez ca un pendul.”

[Costel Zăgan]

Balansezi liric