Oglinda

[Monica Pester]

O oglindă fără ramă

Din drumurile vechi, cu spor

Mă-nsoțește ca o mamă,

Când de mine-mi este dor

Nu-i decât o bănuială

Că m-ar lua timid în brațe

Nici nu cred că e posibil, 

Oglinzile-s tare hoațe

Sunt ca firul Ariadnei,

Să te pierzi de la-nceput

Într-o insulă de drumuri,

Din care iesi mai tacut.

Vrei să intri în oglindă 

Ca și când te-ai duce-n stele

Dar prin ochi ți se perindă

Labirintul dintre ele.

Și-n oglindă-ți vezi doar chipul

Deformat de multe ori

De ego-ul care crește 

Când îi dai motiv să zbori

Îmi las, deci, oglinda-n pace,

E doar dulcea mea ispită

Spre orgoliul ce-ar reface 

Fostul eu, trecut prin sită.

[Monica Pester]

Rezolvat ca din pușcă.  Mulțumirile sunt deja caduce prin refolosirea.  Dar mereu, sincere  !

[Ana Cîmpeanu]

Nu era nevoie de Ego și de Eu reliefate prin majuscule. Sunt suficient de bine reliefate prin idee și era mai subtil și mai elegant fără majuscule în ambele cazuri. Ideea textului e interesantă, chiar dacă sunt din nou cam multe strofe. Uneori e mai substanțial să sugerezi decât să evidențiezi!