Te caut să-ți spun
că e toamnă-n oraș,
că e timpul de fum
și cod roșu de frunză.
Trece ziua grăbită pe drum
și e toamnă,
te caut, să-ți spun.
Vântul poartă în coamă stele căzute,
nu-mi ajung două mâini umbrela s-o țin.
Frigul poate veni orișicând,
mă lipesc de lumină
ca un pământ
și e toamnă, e toamnă,
te caut, să-ți spun...
Se mai vede un ochi de soare curgând,
se aud, prăbușindu-se, pași de copaci
pe o lamă de timp,
ca o rană de ploi, cum să îți spun că
o mie de toamne-au căzut
între noi...?
Adaugă un comentariu
Vă mulțumesc pentru sensibilitatea sufletului Dvstră, stimată doamnă Nemescu!
Pentru sufletul meu, de departe (dintr-un poem bun!) expresia cu valoare de metaforă -
mă lipesc de lumină
ca un pământ
- este extraordinară!
aDa
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE