Nu mă duce

[zadic ioana]

Nu mă duce spre țărmul cu vise

unde florile-s zgură și cerul pământ,

copacii-s în brațe cu torțe aprinse

și-n gând e tăcere. Te văd surâzând!

.

Nu mă duce spre casa cu ușa deschisă

ce hoții o prădară în noapte, târziu...

și nici către locul în care stai plânsă

căci mortul mai șade pe laiță. Sunt viu!

.

Nu mă duce pe drumul pustiei.

Eu sunt pe cărarea ce duce spre rai,

dar adă-mi în cale făclia soliei

și zâmbetul tandru din floare. Mai stai!

.

Nu mă duce spre valea-ntristării,

ci pune-mi în suflet doar pace... Și-n gând,

copacul cu frunze din valea iertării

să-ntindă doar ramuri spre cer și pământ.

[zadic ioana]

Draga Aura Popa, multumesc pentru apreciere.

[zadic ioana]

Dragă Sofia, mulțumesc pentru trecere și apreciere. S-a rezolvat și micul inconvenient.

[Sofia Sincă]

Aprins mesaj, Ioana, versurile pline de substanţă, apăsate.

Prozodia bună, cu o excepţie: deschisă cu plânset nu rimează.

În rest poezie este foarte bună.

Am citit cu plăcere, Sofy!