într-o zi am să mor din dragoste,

[Maria Mitea]

doar că nu știu din dragostea cui,

când te naști în poeți și mori în poeți,
cum afli cine ți-a frânt inima,
 a înviat-o, a cusut-o cu fir de aur,
cum îl găsești pe cel ce te-a făcut cupidon,

                                                                        să arunci săgeți în aer,
să dai foc sângelui zdrobit de umbre,

să prinzi pasărea, să-i furi cântul și zborul și visele,

cum ții minte cu cine ai murit în flori, cu cine-n fulgi,
când ai străbătut eternitatea doar printr-un singur sărut,

                                                                                                         o privire,

cine ți-a arătat cât de albastră-i lumina și cât de albă e noaptea,
și care din ei ți-au deschis ochii să vezi ceața cum mângâie iarba,
să-i auzi plânsul,
să prinzi vântul când șuierâ printre buze,

agățată de liniștea stelelor,
îmi amintesc cum unul dintre ei, delicat, mi-a șoptit:

- în iarbă mor doar furnicile,
pe când un altul: - libelulele mor în zbor,
îmi place când ești tristă
                                             - infinit de tandră, 
valurile își amintesc chipul tău subțire ca pana,

pe când marea mereu uită scoicile pe mal

[Maria Mitea]

Domnul Corneliu, să știți că numai din dragoste se moare, :)

restul este doar  aritmetică,

- moartea nu este altceva decât suma totală a ce am trăit, și ce se duce în umbră,

- viața e o scenă, iar moartea spatele cortinei,

Umbrele când obosesc sau poate se plictisesc trag Cortina, ...

așa simt eu moartea, ca reintegratoarea vieții ...

relația cu ideea de moarte poate fi foarte sănătoasă,

la unii, a face pace cu mortalitatea înseamnă generarea energiei  necesare corpului pe moment ... 

depinde de cum am integrat trăirile ...

Domnul Corneliu, vă mulțumesc mult pentru semn, și lectură! 

Cu bine și Acceptare pentru tot ce ne e dat să trăim, că și moartea e o trăire care trece dincolo de acest trai! 

[Stanescu Valentin]

Maria, câtă vibraţie! Ce putere au cuvintele, spune din mine cumintele. Felicitări pentru acest superb poemuş. O deosebită admiraţie pentru versul tău atât de viu, redat din inimă. Mulţumesc pentru această superbă replică umilei mele Valente!

 

[Maria Mitea]

Valentin, 

- când inima s-aprinde arde, - iar din cenușă nu mai faci inimi.

( o poveste  slavă, poloneză, spune că odată ce dragostea arde inima, arsă rămâne, și de aia dragostea vine doar o dată în viață, așa știm că există iubire și o căutăm ca să ne ardă inima, pentru că după ce arde se liniștește ca cenușa) . Mulțumesc pentru lectură și poemuș.

uite și de la mine unul , cald, acuma l-am scris :)

ecou cu aripi

cine a spus că nu mă știi?

doar lasă-ți privirea 

                                  să taie fereastra

și zarea,

       cărarea,

                      să vezi că mă știi,  

                                                      ca atunci, 

când

gândul  zboară ca vântul 

                                           în plete de fete se joacă,

ai să vezi că mă știi, 

doar lasă-ți privirea 

în aer

   să-mi vezi palmele cum mângâie

                                                            și floarea și  roua, 

 doar lasă-ți privirea 

                               să mă vezi cum încet, m-aplec pleoapa să-ți sărut.

 respiră ca marea, 

                     - ca marea respiră,

lasă-ți privirea furată de zborul pescărușilor 

     

[Stanescu Valentin]

 

Maria, gându-ţi zboară şi întinde peste apă peste munte dorul tău ca pe o punte inima cui se aprinde?  Poemului tău cel nou îi trimit cu drag de bine o Valentă drept ecou pentru clipa care vine...

 

                                                         chiar de nu te ştiu

                                                                   de al tău dor

                                                                   în gând simt

                                                                           c-am să

                                                                                  mor

 

                                                                                        chiar de nu te ştiu

                                                                                        nu te-am omis

                                                                                        te port în

                                                                                        al meu

                                                                                        vis

 

                                                       chiar de nu te ştiu

                                                             cât îmi lipseşti

                                                                       nu te văd

                                                                            ştiu că

                                                                                 eşti

 

                                                                                      chiar de nu te ştiu

                                                                                      când vei veni

                                                                                      din priviri

                                                                                      ne vom

                                                                                      şti...

[Corneliu Neagu]

Comentariu publicat de Corneliu Neagu

Se poate muri și din dragoste, istoria ne-a lăsat mărturii zguduitoare...În această poezie se moare aproape din orice și oriunde. Pentru că moartea urmează vieții și viața urmează morții într-n ciclu care nu se termină niciodată. Vă mulțumesc că mi-ați oferit prilejul să mai reflectez chiar la propria moarte, mai ales acum după ce am postat o poezie în care vorbesc de odele ce-mi cântă nemurirea...Câtă infatuare! - ș-or fi zis unii dintre cititori mei...

[Stanescu Valentin]

Superb poem! Revin...