Într-o lume a cafelei

[Darie Giurgiu]

băutorul de cafea amară

și-a pierdut iubirea

între vise și griji,

cu geamurile deschise nu vede lumea

rafturi întregi cu metafore se varsă în valuri,

salvează slovele,   cu neliniștea strânge dobânda orelor triste

adună capital cu invidie,

oștile sale nu pot înțelege neologisme,

cursa contra- cronometru în care este asemeni unui șoarece într-o alergare fără capăt

îi consumă energia cu fiecare oră,

acuză

lumina ce-l strivește

ca într-o epopee compusă în fața cănii de cafea pe jumătate goală

din care soarbe ultima picătură de amar înaintea plecării,

 se  îndepărteaza  de propria singurătate

lasă în urma cetăți  iluzorii.

[Vasilisia Lazăr]

Cam abscons mesajul. Cine să fie băutorul de cafea amară? Să fie poetul? Să fie îndrăgostitul care-și pierde iubirea? Să fie cafeaua amară o metaforă a vieții amare? Orice ar fi e frumos. O poezie de aceea e poezie, ca să-i dăm mai multe interpretări.

[Darie Giurgiu]

Da Valeria, cred ca poate fi imbunatatita poezia te rog sa-mi recomanzi ce trebuie sa schimb. Multumesc

[Darie Giurgiu]

Multumesc Sofy

[Valeria Merca]

Frumos!

Cu plăcerea lecturii.

[Sofia Sincă]

Boemă... boemă.

rafturi întregi cu metafore se varsă în valuri, - ce frumos!

O defulare a sufletului în armonie cu poezia. Puterea simbolurilor cuprinde o lume întreagă, rafinată, amețitoare.

Cam dezolant... dar atât de frumos, de impresionant!

Felicitări!

Sofi