întâmplarea

[Darie Giurgiu]

vreau să alung din gând

întâmplarea tristă a copilăriei

dintr-un sat de munte

pe care l-am lăsat în urmă,

cu pasi grei mi-am îndepărtat privirea

de la chipul grav

al pădurarului văduv

a cărui consoartă în flacări și-a găsit sfârșitul,

era veselă femeia, harnică, gospodină aleasă

între ea și astru părea a fi o idilă

era mândră de grădina sa încât razele lui o mângâiau,

ea pornită a fost deodată

rufe  să spele

dar nu oricum ci cu benzina lângă plita încinsă

într-o bucătărie de vară toată din lemn,

însă neatenția,  scânteie a scapăt din sobă

și iute focul s-a înălțat,

ardeau hainele, îi ardea părul

spasmele cuprindeau trupul

strigatul puternic stăpânea văzduhul

însăși soarele s-a întristat și de grabă s-a ascuns,

eu prunc priveam cu groază

pădurarul nu avea apă și încremenit alerga să stingă

ce nu se putea,

arunca asupra ei pături și nisip

dar degeaba focul se întindea trupul femeii nu se mai mișca,

disperarea se clădea în jur ca o temelie fără de cătare,

plângeam mărunt ascuns în tacere ce puteam să fac?

în suflet port tăișul ca de cuțit al întâmplării

înfipt adânc de cumplita moarte a primului om văzută de mine

scriu cu gând curat fapta să o uit dar să o șterg este greu are urme adânci.

[Chris]

cred ca doriti sa abordati alt stil

insusi soarele

e un prozo-poem marturie, o descarcare, mai degraba

citit cu placere,

[Valeria Merca]

Un prozo-poem care evocă un eveniment tragic din copilăria autorului. Imagini care ne afectează și marchează pentru totdeauna. Drept urmare, "tăișul ca de cuțit al întâmplării" a rămas neșters din memorie, dar mai ales din suflet.

[Sofia Sincă]

Foarte interesant și plastic știi să alcătuiești prozo-poeme în care să spui explicit toată povestea, cu intrigă cu tot și să te încadrezi în poezie. Meșteșug poetic.

Aș avea ceva de amendat:

rufe ca să spele,- fără ca, rufe să spele, e mai corect și mai academic

o scânteia- o scânteie, se cere

Deosebit de bine și interesant!

Sofi