În ochi, Mediterana

[Mariana Suciu]

Pe culmi mlădie vântul plutirea primei raze,
a vulturului pană e dăltuită-n stâncă.
Minutul crud coboară (meșteșugit în fraze),
spre valul ce-și dezbracă neliniștea adâncă.

Obrazul ud reflectă plăpândul vis pe coala
cu zdrențuite drumuri în truda Sfintei Vineri.
Cu teamă ziditorul urgii în viscerala
emoție își neagă. Virtuți ard ochii liberi

și litera e miezul trăirilor distinse.
Destinul se-mplinește cu pierderea funestă  
a înălțimii șansei. Amurguri mor prelinse
pe treptele rutinei - esența lor celestă 

hrănește veșnicia, în umbră-și află rostul.
Așa și zgura raze ascunde-n învelișul
ce mai presus de fire-i valorii avanpostul;
nici slobodele furii nu-i stau de-a curmezișul.

De-i har, scânteia curbă ce îmi sărută geana,
dezamăgiri ciobite ori smalț din rozul singur
îmi traversează trupul, pulsează sub membrana
falangelor ce-și urlă dureri în stihuri. Sigur,

o vreme luna-n craniu, cu profunzimi de pușcă
ce își descarcă miezul în irosiri de gânduri,
iluminează drama cuvântului din cușcă...
Un colț de rai în pulberi plutește printre rânduri.

Bijutier, pământul va încastra în rana
din crucea palmei, piatra. În ochi, Mediterana.