(În amintirea măicuțelor noastre ce au plecat pe drumul cu dor și a celor ce încă mai sunt)

Plouă cu dor

 

Curg ploile cu dor, măicuță

Șuvoi peste a ta căsuță,

Doar umbra ta stă pe-o băncuță

Privind cum ploaia nu ne cruță.

 

Sub ape doarme tot oftatul

Și tot mai trist e acum satul

Că s-au dus unul după altul

Vecinii toți la Preaînaltul.

 

Doar ici și colo câte unul

Cu ochii triști măsoară drumul.

Pe case nu mai iese fumul,

Doar gânduri zboară cu duiumul.

 

Umbre se-adună prin livadă

Sub frunzele ce stau să cadă,

Câteva vrăbii fac paradă

Privind pustiul din ogradă..

 

Curg nopțile fără de stele

Tu dormi măicuță printre ele,

Curg streșinile, plâng și ele

Cum plâng și gândurile mele.

 

Un păr bătrân încet se frânge

La colțul casei care plânge,

În vatră focul se tot stânge

Strivit de vântul ce-l împunge.

 

Prin vie se adună norii

Cum se adună-n gând fiorii.

S-au dus de-acum și cântătorii

Și a rămas doar glasul ciorii!

 

Cad nuci din nucul de la poartă,

Dar tu nu ieși ca altădată

Ca să le-aduni în coș de-ndată;

Rămân acolo și te-așteaptă.

 

Le strâng gândindu-mă la tine,

Iar ploaia curge peste mine.

Alături stă bătrânul câine

Și el sub ploaia de suspine.

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Noiembrie 12, 2025 la 7:23am

Un poem răscolitot despre unicul... dor

aDa

Comentariu publicat de Chris pe Noiembrie 9, 2025 la 3:35pm

frumoasa si deosebit de trista imagine!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Noiembrie 9, 2025 la 2:14am

O poezie cu o vibrație profundă, scrisă în cheia elegiacă a dorului pentru mama plecată, dar și a satului care se goleşte odată cu ea. Versurile curg lin, cu simplitate populară și cu o autenticitate care emoționează fără artificii.

Repetițiile („curg ploile cu dor”, „plâng şi ele”) dau textului o muzicalitate tristă, aproape de cântecul popular, iar imaginile („umbra ta stă pe-o băncuță”, „un păr bătrân încet se frânge”, „doar gânduri zboară cu duiumul”) au o forță vizuală caldă, familiară.

Poezia funcționează ca o rugă de fiu și, în același timp, ca o cronică a unei lumi care dispare – satul, vecinii, vatra, fumul, toate se sting odată cu generațiile. Ultimele strofe, în care vocea lirică strânge nucile „gândindu-se la tine”, în timp ce „ploaia curge peste mine”, sunt de o emoție sinceră și universală: imaginea dorului transformat în gest cotidian, aproape ritualic.

Este un text care nu caută străluciri stilistice, dar atinge prin adevăr. Un poem al tăcerii și al iubirii care nu moare — ci se revarsă, ca ploaia, peste toate. Superb!

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Noiembrie 2, 2025 la 3:29pm

Mă regăsesc întru totul în această elegie dedicată măicuțelor noastre plecate din aceast viață, mai ales după ce mama mea s-a dus și ea la cer de o jumătate de an... Merg prin liniștea curții și grădinii, prin pustietatea casei rămasă doar cu amintirile, și unde ca un duh nevăzut parcă simt prezența mamei, umbra ei la poartă, la sobă, chiar dacă ea nu mai e de mult în această lume. Un poem care ne stârnește emoțiile și ismțămintele omenești cele mai simple și firești din lume. 

Comentariu publicat de C.Titi Nechita pe Octombrie 25, 2025 la 4:40pm

Mulțumesc frumos de popas, domniță Nicoleta Ramona Cornaciu!

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona pe Octombrie 19, 2025 la 11:30pm

Un poem trist! Am citit cu plăcere

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Regrete a utilizatorului Grig Salvan
"Bacovia în mileniul III."
cu 1 oră în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne trece timpul a utilizatorului Chris
"Poezia trece prin suflet: fulger de gheață!"
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Înviere a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"...Și poezia a înviat: frumos și adevărat!"
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sămânţa, copacul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Laboratul poetului e plin: de poezie și prieteni. E frumos, e cum trebuie!"
cu 2 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Aceiași

De cerul se aprinde de la ochii tăifântână arteziană a lui Dumnezeupoate că văd lumea cu două…Vezi mai mult
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Sânziene a lui bolache alexandru
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog destinație a lui nicolae vaduva
cu 13 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Ioana a lui Dulmin Aurel
cu 13 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ordin de zi a utilizatorului Costel Zăgan
"Ținta-i țintă, nu?"
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: blânda zi de joi a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mulţumesc Chris pentru noua vizită în pagina mea de Valente. Să ne bucurăm de zile mai…"
cu 17 ore în urmă
Dulmin Aurel a postat o discuţie

dimensiuni 4 (final)

  - De fapt, cine ești tu? Ce cauți în viața mea? Nu te-a chemat nimeni. Nu mă ajuți cu nimic; mă…Vezi mai mult
cu 23 ore în urmă
Ada Nemescu şi Dulmin Aurel sunt acum prieteni
ieri
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Ioana a lui Dulmin Aurel
ieri
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Ioana a lui Dulmin Aurel
ieri
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ioana a utilizatorului Dulmin Aurel
"Am citit, cred, în ritmul plăcerilor nebune descrise cu amănunte incitante.  Vina pe…"
ieri
Ada Nemescu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carmen a utilizatorului Dulmin Aurel
"Un text scris cu ușurință, așa pare, amintirile se întrec și se bulucesc de-a dreptul.…"
ieri
Lui Ada Nemescu i-a plăcut discuţia Carmen a lui Dulmin Aurel
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog La semănat a lui Alina Ilie
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La semănat a utilizatorului Alina Ilie
"Un amalgam de stări sufletești, un tumult greu stăvilit de cuvinte,  Obrăznicie țesală…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor