băierile întunericului
se desfac peste zidurile palide
ale bătrânului burg
cu gemete din ce în ce mai stinse
tramvaie în agonie
își culcă povarnice trupuri
lăsând loc unei muzici
născute din sumbrele cețuri
ale asfințitului
adâncind tenebre
noaptea închide pleoapele
seninului
trăgând obloane caselor
în care oamenii nu mai doresc
să facă dragoste
o liniște stranie
mângâie inimile obosite
ale ceasornicelor
eliberat de măștile zilei
orașul se îngroapă într-un somn greu
eliberator fără vise
doar țipătul îndepărtat al unei ambulanțe
mai poartă cu el în noapte
firavul cântec al vieții…
Adaugă un comentariu
Semn de lectură,
Dorina
... nostalgie prinsă în timpul care ne petrece... da, avem și astfel de stări, semn că nu suntem indiferenți! Am citit, ascultat și admirat, ghemuită de adevăr! Rodica cu mult drag!
Încântată, Cristian!
Drag,
Cătălina, mă bucură cuvintele tale!
Mulțumesc, Silvia! Drag,
Deprimantă starea...expusă admirabil! Cu preţuire!
Dureros prezent.
Admirație!
Bucuroasă să te întâlnesc pe pagina mea, Lavinia!
Drag,
Laura, fericită că am reușit să te transpun...
Drag,
Nuțu, spune-le asta acelora „care nu mai vor să facă dragoste”! :)
Drag,
© 2019 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE