Silabisind
am învățat a spune mama
și-o repetăm ades
când dăm de greu,
dar o uităm
când ei îi este rău,
când ne așteaptă
lăcrimând năframa,
când poarta o deschide
și-și pierde-n lung privirea
spre-a ne vedea o clipă doar,
când pune masa
și pe ea,
fărâma de pâine
scoasă din blidar,
când îngenunche,
greu,
ca la icoană,
la poza veche, când eram copii
și poznele adeseori făcute
erau în ochii ei doar bucurii...
Ce mult ar vrea
să îi pășim iar pragul,
dar noi
venim din ce în ce mai rar,
de mult am rătăcit meleagul,
ea,
lăcrimând,
ne-așteaptă în zadar...
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE