Lumini spre rădăcini

[Ada Nemescu]

Călcăm pe ierburi prea cuminți – spuneai
Păziți de fluturi nevăzuți în zbor
Cu aripi - curgător izvor
Și-n voce clopoței aveai…

Sunt mâinile mele visând tuberoze
Cu palme pătate de dulce parfum
Se rătăcise-un strop. Pe drum
Întâlneam sfioase mimoze…

Ne-am întâlnit blând; eu - undă, tu – vânt
Soarele picta lumina spre rădăcini
Ochi străini ne urmăreau, haini,
Buzele-amuțeau, cuvântul era gând…

În părul răvășit de vântul cald
Se rătăceau, pierdute, amintiri
Ne încercau pe rând aceleași vini,
Scântei de rouă, spumă de neant…

Identități suntem, cu țelurile sfinte
Ne dezlegăm de rugi și legăminte.

[Ada Nemescu]

Din nou, vă sunt recunoscătoare pentru comentariile diversificate, pline de energie, de cuvinte frumoase, care mă fac să mă simt atât de bine. Fiecare a surprins câte ceva important din ceea ce mi-am propus să transmit. Sunt norocoasă cu astfel de prieteni, vă prețuiesc!

Ada ✍️

[Grig Salvan]

De o suavitate aparte acest discurs liric, seducător și captivant la lectură prin tandrețea și candoarea spunerii, prin imaginile și expresiile deosebite: „scântei de rouă, spumă de neant...”, superb spus. Muzicală și originală rimă: „...spuneai/ ...aveai...”

[Ioniţă Gabriela]

frumos, Ada, frumos!

[Chris]

Frumos! am intalnit imagini deosebite!

[Ada Nemescu]

Dragă Ramona Nicoleta,

Vizita este un dar, mulțumesc pentru înțelegerea versurilor și apreciere.

aDa ✍️🌺

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem frumos, curgător. Finalul surprinde cititorul printr-un contrast interesant lăsând loc de mai multe interpretări, ceea ce este un punct forte al poeziei.

[Ada Nemescu]

Vă mulțumesc tuturor, dar în sufletul meu fiecăruia în parte.

Sunt comentarii mai frumoase decât speram, vă sunt recunoscătoare. Și celor care doar au citit.

Însemne găzduiește întâlniri frumoase, aici mă simt acasă, aici transform gândul în cuvânt.

aDa 

[Vasilisia Lazăr]

Un poem care nu se grăbește să spună totul, ci lasă imaginile să respire și să creeze atmosfera, un poem în care natura și iubirea se întrepătrund atât de firesc, încât devin una. Imaginile pe care le-ai creat nu sunt simple podoabe, ci trepte ale unei întoarceri spre esență. Mi-a plăcut în mod deosebit versul „Soarele picta lumina spre rădăcini”, o metaforă de mare frumusețe și profunzime. Finalul aduce o împăcare matură cu sine și cu destinul, lăsând cititorului sentimentul că adevăratele rădăcini sunt cele ale sufletului. 
Mi-a rămas în minte acest vers: „Buzele-amuțeau, cuvântul era gând…” Mi se pare una dintre cele mai reușite imagini din poem. Uneori, cuvintele devin prea mici, iar gândul spune tot. Tu surprinzi foarte bine acea tăcere plină de sens, în care apropierea dintre două ființe nu mai are nevoie de explicații.
Un poem delicat, cu parfum simbolist și cu o sensibilitate feminină care nu caută efectul, ci mai degrabă rezonanța. Felicitări, Ada!

[Mihai Katin]

Identități suntem, cu țelurile sfinte
Ne dezlegăm de rugi și legăminte....fabulos  acest final,este ca o revelație a legăturilor subtile dintre noi și acea lumina ce ne  împlinește trăirile ,da,cuvântul era gând...minunat!

[Monica Pester]

Discret, elegant, și  extrem de pozitiv , mesajul tău prim din comentarii. Perfect de acord, reîntoarceri către dimensiunile noastre bune pe care le-am neglijat ...

Poezia ? O lirică definită foarte frumos, aruncând ancore de salvare. 

Excelent ! 

Te admir ca întotdeauna, Ada !