La o băută cu Dumnezeu

[Iordachescu Dragos Nicolae]

(postmodernism cu iz popular)

 

 

Hai, să ne mai îmbătăm o dată, Doamne,

să tragem clopotu' ăl mare din turla bisericii;

să cânte tarafu'

păn' ne trece damfu',

s-alergăm purceii,

ţânţarii şi mieii;

şi-om chema un popă,

să bată la tobă.

 

Hai, să ne mai îmbătăm o dată, Doamne,

să tragem clopotu' ăl mare din turla bisericii;

să urle spelunca

pân' se-afumă şunca,

să se-nşire circul,

să plecăm cu dricul;

şi 'om bate nucii

sus, pe Dealul Crucii.

 

Soarelui şi Lunii

împărţim nebunii,

să coboare bozii,*

colinde irozii;**

ia' să curgă spirtu',

să-nece tot birtu'.

 

*      *      *      *

 

Hai, să ne mai îmbătăm o dată, Doamne,

să tragem clopotu' ăl mare din turla bisericii;

şi de-o fi să fie lună stacojie...

 

Pe-o coajă de humă,

Să mă ţii de mână...

 

 

 

*     idol, zeu păgîn;

**  colindător costumat care umblă cu vicleimul (veche dramă populară de origine creştină, reprezentând naşterea lui Cristos, pe care tinerii o joacă în perioada Crăciunului);

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Adelaide,

Ca de fiecare dată ai sezizat exact ceea ce am vrut să reliefez! Este un altfel de a spune lucrurilor!

Cred că este şi o parte urâtă care ne sufocă, iar faptul că ne facem că n-o vedem, nu înseamnă că nu există!

Îţi mulţumesc mult pentru lectură şi pentru semnul tău!

Complimente,

[Valeria Merca]

Marturisesc, ca iubitor de poezie,  din respect pentru acest site, pentru semeni si pentru mine ca obisnuiesc sa citesc fiecare postare, cel putin de doua ori. Mi-am format si dezvoltat aceasta deprindere. Pornind de la cunostintele mele, adaugand ceea ce am invatat Aici, consider ca sunt in masura sa ''savurez'' adevarata  poezie si sa-mi spun  parerea. Pe mine m-ai surprins placut, Dragos,  cu aceasta creatie. Am sesizat izul popular, cu elementele specifice acestei creatii, am redescoperit, prin versul tau, partea urata a vremurilor pe care le traim, insa mai presus de toate, am patruns mesajul acestei poezii, care se afla in ultimele cinci versuri:

''Hai, să ne mai îmbătăm o dată, Doamne,

să tragem clopotu' ăl mare din turla bisericii;

şi de-o fi să fie lună stacojie...

 

Pe-o coajă de humă,

Să mă ţii de mână...''

Pretuire!

[Iordachescu Dragos Nicolae]

Îţi mulţumesc mult, Mariana, pentru popas şi pentru lectură! Apreciez foarte mult maniera tranşantă în care ţi-ai spus punctul de vedere.

Consideraţie,

[Mariana Suciu]

   Nu neg farmecul poeziei postmoderniste. Ca și oricare alt gen, are adepții ei. Așa cum, la rândul lor cititorii au libertatea de a alege care anume gen este preferatul lor. Talentul cu care scrieți versuri este fără vreo putință de tăgadă, cunoscut și recunoscut de multă lume. Responsabilitatea, de asemenea, vă caracterizează. Dați-mi totuși voie să vă spun părerea mea, chiar dacă este doar cea a unui iubitor de poezie. Acest text poate să placă unora, dar, dacă eu l-aș fi citit fără să știu că vă aparține, nu aș fi recunoscut autorul. Știu că ni se recomandă adeseori să experimentăm și alte feluri de a scrie și poate că este benefic acest lucru. Dar nu în măsura în care ne pierdem personalitatea, doar de dragul de fi pe placul altora (cred eu). Stilul în care scieți este unul foarte bine conturat. Poezia d-voastră în vers clasic (și nu numai) este caldă, atinge și mângâie sufletul omenesc - transmite. În schimb, aceasta de față, îmi pare o înșiruire de cuvinte, care deși poate că altora le spune multe, mie îmi lasă doar un sentiment de tristă inutilitate (care se prea poate să îl fi simțit și autorul). Este un text cu o ironie subtilă si amară. Vă rog să îmi iertați sinceritatea, iar dacă am depășit cumva măsura, îmi cer scuze deasemenea. E doar părerea unui amator, nu cea a unui profesionist. Experimentați, căutați, perfectionați, d-le Iordăchescu, dar lăsați sufletul să vă conducă atunci când scrieți și sunt sigură că nu o să greșiți.  
 
 Cu deosebită stimă, Mariana