Iubirea-i ca un fum

[Camelia Ardelean]

Iubirea poate să ucidă-un suflet,

Să îl surpe între metereze,

Să-l sfărâme, să nu mai vibreze,

Jucând o dramă-n ultimul răsuflet.

 

Speranțe, precum fumul, se destramă,

Coboară frigul peste două vieți,

Nu ai timp să gândești sau să regreți,

Iar inima începe să se teamă.

 

În clipa când nu e împărtășită,

Și îngerii sunt triști, în slava lor,

Natura se transformă-ntr-un decor

De iarnă palidă și istovită.

 

Nopțile-s reci… Zilele-ncercănate

Nepăsătoare trec înspre amurg,

Supravegheate de un Demiurg

Ce nu-ncetează dragoste s-arate,

 

Pentru că, în iubirea Lui adâncă,

El nu cunoaște piedici sau redute.

Noi plângem sentimentele pierdute,

Fiindcă nu sunt clădite pe o stâncă.

 

[Camelia Ardelean]

Doamna Câmpeanu, vă mulțumesc pentru semnul de lectură! Am postat astăzi intenționat una din poeziile mele mai "vechi", mai concret din 29 oct. anul trecut, asumându-mi-o și prevăzând dinainte reacțiile. Comparând-o cu poeziile mai recente, cele care v-au plăcut, cred că aveți dreptate, nu mai e nevoie de cuvinte! Asta înseamnă că nu am bătut pasul pe loc în aceste 2-3 luni, chiar dacă nu am ajuns încă "acolo"... Am învățat multe de când sunt pe acest site și sper să mai învăț, pentru că îmi doresc asta, chiar dacă o fac în ritmul și în felul meu! Prețuire,