Incursio

[Mick Lorem]

 Interspații în minte
se ciocnesc de cuvinte
într-o fire neclară
luminată de vid

arde soare în tâmple
ochi de lacrimi se împle
într-o lume amară
de-ntuneric mă sting

printre versuri miraje
iar pe verso etaje
de simțiri sedimente
care încă mai plâng

sunt atât de amare
sunt mai mult de o mare
cu dureri ascendente
ce m-aruncă în vânt

mă topesc în discursuri
întrebări și răspunsuri
nici căldura din sânge
de nervuri n-o ating

vocea bea din uitare
niciun gând nu răsare
din invazia beznei
doar tăcerea mi-o strâng

Mick Lorem (Interspatium #2#)

[Mihaela Popa]

un mesaj frumos, te rog citeşte mai multe stiluri, ai potenţial pentru poezie

[Valeria Merca]

Am simțit ritmul (trohaic), am rezonat cu mesajul transmis! Frumos!

[Sofia Sincă]

Deși măsura versurilor este săltăreață, tonul lor este elegiac. Pare o plângere lentă a vidului format de gândul ce nu mai vrea să creeze nimic.

Interesantă combinație de sentimente și de exprimare a lor. Da, interesantă și bine alcătuită.

Însă, eu am ceva cu arhaismele. Nu prea își mai au locul în acest timp, al postmodernismului.  Acest, împle, încurcă. Se poate înlocui cu umple, cel puțin.

Dar am citit cu plăcere,

Sofi

[gabriel cristea]

Excelent! Felicitări!