Cum te mai răsfeți tu și în seara asta, Lună,
ți-ai schimbat broderia cu una de sărbători,
mergi tiptil și urmărești potecile
îndrăgostiților de demult,
pentru o reconstituire a celor ce nu mai vin nici măcar
din întâmplare la cină.
De la fereastra mea pari o femeie îngândurată
trecută de prima tinerețe,
cu copiii dați la casele lor
și un pogon de umbre pe Marte,
știu că mă recunoști,
aveam patru ani și ceva când mi-ai încălțat ciubotele pentru săniuș,
nu-ți spusesem că mi-s puțin strâmte, nici tu n-ai simțit
și ai înghesuit acolo tot felul de drumuri,
ale mele erau toate,
le-am tocit de atâta umblet
și încă le mai cârpesc cum pot și eu.
Să nu te superi dacă-ți întorc spatele,
vreau doar să te așezi pe umărul meu, printre păpuși stricate
și balansoare de ceară albastră,
să le povestești cum treceai iazul cu mine
și nu ne speria urletul lupilor,
nici gerul, ba chiar întărâtam câte un foc de paie
să-și ridice gulerul.
Uite, ia o gutuie, am găsit-o în ghetele acelea despre care ți-am vorbit,
s-a copt de sute de ori și tot mai stă de veghe
în podul de unde și-a rostogolit
dorul
în brațele tale.
Adaugă un comentariu
tare frumos, Gina, la tine în poezie
m-ai făcut, ca de ficare dată, să văd:
"știu că mă recunoști,
aveam patru ani și ceva când mi-ai încălțat ciubotele pentru săniuș,"
Cât de frumos! Ești minunată, Gina!
frumos, frumos...
Sofi, niciodată nu e greu când vine poezia. E ca o mângaiere. Să dea Domnul ca aceste vremuri să devină doar o amintire pe care s-o trecem in categoria celor nedorie.
Valeria, mulțumesc!
De vorbă cu luna, confidenta poetei din copilărie și și din toată viața. Confesiune lirică, originală, un joc de idei obţinut cu măiestrie artistică, un tablou de viață.
Impulsul poetic nu te lasă să te odihnești, scrii poezie în orice condiții... Știm despre ce e vorba...
Deosebită apreciere,
Sofi
O încântare! :)
Drag, drag popasul!
La mulți ani, Gabriela! Te îmbrățișez!
La multi ani , Gina! ( drag de versul tau, de tine...)
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE