De obicei, un câștigător începe cu mulțumirile adresate pentru x, pentru y, pentru z, pentru mama, pentru Domnul și lista poate continua. Eu îmi permit să  încep cerându-mi iertare pentru postarea la secțiunea proză a concursului abia încheiat. Nu regret postarea, dar îmi cer scuze pentru ultimul loc la secțiunea votului acordat de juriu. Și mă justific imediat.

          Ținând cont de conflictul avut cu câțiva ani în urmă pe site-ul ÎNSEMNE, când am postat sub pseudonimul Silvia Filip, nu am vrut să particip, și nici nu mi-am propus să particip la acest concurs. Chiar dacă am mai intrat pe site și am privit total detașat ce se mai întâmplă pe aici, strict poetic, însă nu pot să spun că nu am fost lovit de durere când am aflat de plecarea dintre noi a omului care a dat lumină acestui site. Chiar dacă eu am ieşit cu scandal cândva și mi s-a retras premiul meritat sau mai puțin meritat, nu pot să spun că NU am regretat sincer și profund când am aflat de plecarea omului da Coza dintre noi. Mai avea rost c-am fost supărat? Mai avea rost că mi s-a retras premiul cândva? Nu. Categoric NU, și-n faţa destinului toți devenim umani, fără orgoliu și fără ambiții. Aici era vorba despre plecarea unui om care era centrul luminos al unui Univers cultural numit Însemne Culturale. La aflarea acestei vesti teribile am regretat și c-am avut un conflict, am regretat și că n-am avut conflicte constructive mai multe, am regretat și c-am regretat. Era o nebuloasă ce se deschidea în fața orgoliului meu și se cobora din ce în ce mai mult regretul că ne-am contrat cândva, sau nu știu cum se numește aeastă ciocnire care a avut loc între noi.

          A apărut și regretul profund sub umbrela întrebării care mă chinuia: de ce ne-am certat? De ce-a plecat? De ce nu a mai stat pentru a forma sau a se război în frumos cu alți participanți pe acest site? Toate aceste întrebări au început să mă doară și să regret că nu am fost mai deschis, mai comunicativ, mai tovarăș în scris cu el.

          Inițial și la ambiție NU am mai intrat sub numele meu pe acest site (poate o dată sau de două ori am mai făcut acest lucru), dar odată cu acest concurs am simțit nevoia să-i vorbesc nu ca un învins, ci ca un om care regretă pierderea unui pol valoric. Prin tot ce a făcut, a biciuit în frumos frumosul din noi, punându-l să înflorească exclusiv pentru noi. Cu ce s-a ales în viață? Răspunsul e simplu și plin de strălucire: cu noi, urmașii lui. Trăiește prin noi și se pare că are grija noastră ca un baci de turma lui de condieri.

          Nu, nu am simțit nevoia să mă reîntorc din ambiție, orgoliu, încăpățânare sau Dumnezeu mai știe cum se numește acest orgoliu omenesc, însă, am văzut concursul ce se desfășura pe site și am simțit nevoia umană să-i cer scuze pentru orgoliu, pentru îngâmfare, pentru scandal și pentru toate clenciurile ce-au avut loc între noi.

          Inițiam am întrebat pe distinsa Doamnă Vasilisia, dacă-mi permite să postez. Am adresat această cerere pentru că, repet, am ieşit-plecat din motive îngropate, și doamna Vasilisia a răspuns că pot posta.

          Inițial am vrut să postez numai proză, o proză în versuri așa cum am citit cu mare mândrie la diverși scriitori. Dau ca exemplu pe Pușkin cu minunatul lui roman în versuri: Evgheni Oneghin.

          Și pentru că lui Ion da Coza în plăcea dacă cineva venea cu o nișă în scriere (m-a și felicitat odată pentru asta) am scris lucrarea în proză „Ieșirea din muguri”  ca un omagiu pentru omul pe care-l regret și regret faptul că nu mai este fizic creierul acestui site unde s-a făcut si se va face cultură.

          Da, am postat ca un omagiu pentru ce a reprezentat și pentru ce va reprezenta și pe viitor da Coza pentru această oază de cultură: ÎNSEMNE CULTURALE.

          Nu scriam această introducere, dar am simțit nevoia, deși sunt printre câștigătorii concursului de poezie, să-mi cer scuze că proza dedicată domniei sale este cea mai slabă postare de la secţiunea proză și această clasare se datorează, cred eu, exclusiv calității slabe a postării, și nu din cauza noutății aduse: proză in versuri.

Nu, nu sunt deloc supărat că a fost cea mai slabă postare de la secţiunea proză notată de juriu, ci sunt supărat pentru că nu am reuşit să-i spun că din punctul meu de vedere a fost un ÎNGER pe care oricând îl doresc ieșit din mugurii primăverilor din noi, un ÎNGER care stă în dreapta lui Iisus, fiind adus printre noi de însuși mântuitorul nostru prin porunca divină: Ieși, Lazăre!

          Dacă nu am reuşit să te strig, maestre, cu forța glasului meu, îmi cer scuze și te rog să mă ierți c-am avut forță neputincioasă în glasul inimii cu care te-am chemat și cu care te voi chema să vii printre noi la „Cina cea de taină” a iubirii de frumos.

          Reiau porunca divină: „ieși, Lazăre”, dar și „iartă-mă, Lazăre” pentru forța stinsă a glasului cu care te-am chemat prin proza în versuri!      

          Eu atât am putut să strig și sper că cel puțin glasul sincerității mele l-ai auzit. Deci, iartă-mă, Lazăre și vino!

Înainte de a reposta proza sau cererea mea de a reveni da Coza printre noi, vreau să vă spun că acest strigăt a fost scris cu inima plină de dragostea față de omul de cultură da Coza care va rămâne baciul nostru pentru toată perioada cât vom posta poezie sau proză. Mulți s-au format aici, iar flacăra creației va merge mai departe sub privirea bândă a baciului de cuvinte: da Coza.

          Sincer, felicitări pentru soția ÎNGERULUI , soție care duce pe umeri de floare cerul de cuvinte lăsat moștenire de Ion Lazăr da Coza. Și e greu, e greu, foarte greu să ducă de la noi la Ion da Coza, zi de zi, CRUCEA DE LUMINĂ pe care tot el ne-a lăsat-o moștenire.

          Și, vai, doamna Vasilisia, dumneavoastră cine vă dă premiul suferinței că duceți în eternitate CRUCEA DE LUMINĂ din noi?

    

        Ieșit din muguri 

          Turma ninsă de cuvinte se coboară pătimașă Ca o dulce evlavie peste trup de trecător, Și din toată decăderea nu găsesc nici-o cravașă Care duhul să-mi trezească, să fiu iarăși răbdător.

          În oceanul fără margini de penițe si condeie Aveam baciul de cuvinte ca un far cu fruntea sus, Valuri albe de speranțe se urneau dintr-o scânteie Când primeam un sfat de bine, ca un cer în palmă pus.

          Uneori trăznea ironic, sau acid, pe-acela care Ducea limba românească în ținutul greu, mizer, De venea cu-mbărbătare, ce frumoasă sărbătoare Punea-n sufletul de floare cu privirea către cer.

          Orice spirit plin de-nalturi căuta dulcea-i lumină Ca o sfântă izbăvire că-i pe drumul cel mai bun, Dar și de-l rănea cuvântul nici în fund de vizuină Nu scăpai de pana-i rece furișată-n glas de tun.

          De prin crânguri de lumină vin izvoarele la poartă Pregătite să erupă ca vulcanii-n scoarța grea Nu i-am fost nicicând tovarăș, nici măcar părtaș de ceartă, Dar în ochii lui sta cerul ațintit asupra mea.

           Din văzduhul ființei sale mierla și privighetoarea, Fâstâcite, sorb cerneala cuibărită sub condei Și fântânile uitării căutau întrânsul marea Cu tot focul de cuvinte adormit pe fruntea ei.

          Veneau zorii dimineții fericiți în palma-i fină  Și tot farmecul trăirii urca-n fagurii de gust, Trandafirii beți de soare dansau veseli în grădină Și tot Raiul din cuvinte umple cupele-i de must.

           Din pădurea lui de gânduri, luna, ce i-a fost surată, Se pitește melancolic după nori de catifea, Slovele nevinovate vin la crucea lui să bată Cum la jgheabul de lumină vin luceferii să bea.

          Chiar din piept un cerb carpatic vine țanțoș peste vatră Și tot satul râde-n soare lângă lanul plin de maci, Din volumele-nvechite urcă liniștea de piatră Pe când astrul vorbei toarce în aluat de cozonaci.

          „Labirintul din zăpadă” rupe puritatea-n două  Pe când Ana-și pune visul în pântec de monastiri, Crucea umbrelor” se nalță sub cupole noi de rouă Lăsănd baciului lumina din ceasloave și psaltiri.

          Îngerii de grijă-și poartă prin apusul viu, de ceară * Și-n tipar „La Ghizunie” fierbe satu-n matca lui, Urcă „Gloanțele fractale” în același turn de vară Care doarme plin de vrajă „La umbra Vezuviului”.

          Totdeauna cu blândețe prințul vesel, de pe „Însemne” Punea aripi de lumină visului crescut în noi, Dar tăria lui din slove nici de piatră sau de lemne Nu putea să fie-nfrântă când e vorba de eroi.

          Peste toate ce trecură, ca o liniște de seară, Ne-am trezit fără de țintă într-un ruginit apus Tocmai când visa în ceruri buna Maică, întâia oară, Lupii răi au dat năvală și din turmă...ne-a fost dus.

          Oare nu erau, în ceruri, magi cu stelele pe frunte? Oare nu mai sunt, de-a dreapta, snopuri mari de cavaleri? Dacă ar fi prin forța slovei cineva să-l mai înfrunte Eu m-aș duce după dânsul să-i duc sacul cu poveri.

          Plâng luminile tăcerii prin livezi de simfonie, Plânge codrul cu verdeață sub dulăii răi, de ger, Cui să mă rog, Preamărite, să-l trimiți iar în câmpie Lângă turma de condeie adormite-n somn stingher?

          Hai, mai lasă-ni-l o vară, să ne ducă-n ceruri visul, Ca un clopoțel de aur cu glas bun și parfumat, Să ne fie veșnic baciul cu harmonica si scrisul, Precum slovelor rămas-a cel mai devotat soldat!

          Nu te rog doar eu, Mărite, ci te roagă Vrancea toată, Nu ți-e milă de pârâul ce plânge numele lui? De ce-mparti în două luna peste zarea-ntunecată Și lași câmpul de visare sub fum rece și gălbui?

          Se-mpletesc sub grea povară și trei râuri de lumină Care vin să mi te roage: lasă-l, Doamne, înapoi! Dă-ne baciul turmei noastre, prin poeme să revină, Și-ți dăm veșnic de pomană chiar și sufletul din noi.

          Ieși din groapa nemuririi în cămașa-ți de cuvinte Și vom lua cu pana noastră piatra de pe umbra ta! „Ieși, Lazăre!”, la lumină cu-al tău spirit preacuminte Că din grota de-ntuneric, prinde Domnu-a te chema!

           Plânge Coza pe coline și prin Tulnici vântul zboară, Miorița prinde viață lângă Ungureanul baci, Floarea toamnei fără nume, coborâtă-n primăvară, Pune focul din cuvinte în destinu-n care taci.

          Se-nfioară vântul toamnei peste harta de durere, Cârjele-nverzesc sub scaun și coboară-n codru iar, Pânza-ntinsă de-ntuneric ca o ceață tristă piere Și la geamul casei tale ard cuvinte-n felinar.

          Piatra ce-a pitit vremelnic trupul rece și destinul, Brusc, a fost înlăturată  prin chemarea din nevoi, Să ne lumineze calea, să ne-aducă-n ochi seninul, Chiar da Coza, plin de farmec, se reîntoarce printre noi.

          Ne uităm, ca la icoană, cum se-așează iar în frunte, Luăm cina împreună, ca o taină sfântă, grea, Nimeni nu mai îndrăznește cu-a lui umbră să se-nfrupte Că Iisus, ieșit din muguri, a-nflorit din carnea sa.

          *este vorba de “Apusul îngerilor. Povestiri ” – Lucrare de același autor

09.08.2021

Vizualizări: 182

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Rolea Nicolae pe Martie 14, 2021 la 10:35pm

Vă mulțumesc! Considerație!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Martie 13, 2021 la 8:08am

Luat ca poem în versuri, textul este remarcabil. Eu vă felicit sincer pentru poezia pe care o scrieți și implicit pentru premiile obținute! 

Comentariu publicat de Rădița Răpeanu pe Martie 11, 2021 la 11:43pm

Maiestuos! O adevâratã epopee ce face cinste acestui site, dar şi celui mai prețios scriitor şi diriguitor de cuvinte! Cu siguranțã mentorul este mândru şi în toatã aura sa, strãluceşte ca un sfânt ce ne-a fost şi ne este încã! Felicitãri  alese! 

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Martie 11, 2021 la 11:13am

Remarcabil! M-a emoționat profund acest poem. Eu așa îl văd. Felicitări, prietene poet!

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona pe Martie 10, 2021 la 12:55pm
Foarte frumos!
Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 10, 2021 la 12:18am

Dacă acest text ar fi fost trimis la secțiunea Poezie, ar fi luat notă foarte mare. Sunt sigură.  :)

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Martie 9, 2021 la 11:05pm

Frumos! Frumos omagiu! Sunt convinsă că a ajuns la sufletul de lumină a lui Ion. Mulțumesc! Mulțumesc și pentru cuvintele frumoase la adresa mea! Ne ducem fiecare crucea... A unora e mai grea, e drept, dar nu avem încotro. 

În legătură cu nota la acest text... Complicat! Mulți au zis că ai confundat poezia cu proza. Pot jura că nota mică e consecință a acestui fapt și nicidecum a calității scrierii. Așa că să nu fii trist. Poate că ar trebui să studiem mai clar ce e cu proza asta în versuri. Poem în proză, da, e mai cunoscut... Dar proza în versuri e mai străină de noi ce e drept. E greu de făcut demarcația, cât e poezie, cât proză, unde se termină poezia, unde începe proza... Și daaa, e adevărat, Evgheni Oneghin e un roman în versuri. 

Încă o dată, MULȚUMESC!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: Lazăr Vasilisia 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2020:

Valeria Merca 

Sofia Sincă 

Mihaela Popa

Tudor Cicu

Nikol MerBreM

Vasilisia Lazăr 

Activitatea Recentă

Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcatul pocinog a utilizatorului Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Proză scurtă a utilizatorului Corneliu Ion
cu 1 oră în urmă
Eftimie Gheorghe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amiază a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vis de cireș a utilizatorului Adelina Labic
cu 1 oră în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsari! a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Amiază a utilizatorului Eftimie Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Păcatul pocinog a utilizatorului Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Răsari! a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De veghe în pragul luminii a utilizatorului Nădejde Angelina
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Prin Epoca de bronz a lui gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne pierdem în emoţii a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Lui Gheorghe i-a plăcut discuţia Potopul a lui Ovidiu Gligu
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Ne pierdem în emoţii a lui carmen popescu
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog De veghe în pragul luminii a lui Nădejde Angelina
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Răsari! a lui gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Dinca Valerian îi place postarea pe blog Ne pierdem în emoţii a lui carmen popescu
cu 13 ore în urmă
Ovidiu Gligu a postat o discuţie
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Reus îi place postarea pe blog Prin Epoca de bronz a lui gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Corneliu Ion a postat o discuţie
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog De veghe în pragul luminii a lui Nădejde Angelina
cu 15 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2021   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor