Trăiesc a fost primul semn de izbândă asupra întunericului,
Rezist i-a urmat triumfător.
Nu vreau, Doamne, nu vreau încă să mor,
au fost celelalte şi apoi o cascadă de gânduri şi tăceri.
Cuvintele îmi răsăriseră pe buze, flori de cais izbucnite pe ram,
căci ai apărut tu printre vise şi eu Primăvară eram.
Iubesc, ţi-am spus atunci, căci învăţasem cuvântul.
Rănesc, mi-ai răspuns şi durerea-mi plângeam,
apoi, pe negândite, am înlocuit în jocul acesta de cuvinte,
verbele cu substantivele, spre învăţare de minte.
Morfologia existenţei mele a ramas fără adverbe de mod şi de timp.
Singurătate a ieşit din apele adânci,
Tristeţe se lupta să mă cuprindă, în schimb
Frumuseţe  era încă aici şi se lupta cu ploile reci,
te căuta încă, dar erau multe cuvinte de explorat,
sintaxa stărilor mele era amplă şi atunci
a apărut Răbdare să ţină în frâu disperarea.
Printre fiorduri de silabe, vorbe şi sensuri,
unde eşti tu?
ce nume porţi?
Gramatica sentimentelor îţi va fi cunoscută?
Cu ce fraze vei topi în mine
aisberguri de indiferenţă polară?
Topica va fi cea corectă, vei avea oare răbdare?
Trăiesc,
Iubesc,
Sunt aici,
aşteaptă din pagini să sară
Să se răsfrângă-n explozii solare,
dincolo de propoziţii şi fraze,
desprinse din dicţionare.

Vizualizări: 78

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Ianuarie 11, 2014 la 2:26am

Într-adevăr, o gramatică a sentimentelor. Să sperăm că trăiesc, iubesc, sunt aici se vor răsfrânge și dincolo de dicționar.

Am citit cu mare drag,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 10, 2014 la 8:29pm

În sfârșit, o poezie la care n-am cârcoteli (majore). :)

Drag,

da Coza

Comentariu publicat de Gabriela Grădinariu pe Ianuarie 10, 2014 la 6:31pm

Frumoasă prezentare, caldă mână întinsă. Admiraţie!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 10, 2014 la 6:00pm

Superb! Romantic. Te joc cu gramatica şi cu iubirea într-un poem amplu, de fapt un monolog care se pretează foarte foarte bine să fie recitat pe scenă. Mi-l imaginez recitat cu intonaţie de un actor/actriţă talentat/ă şi care să respecte punctuaţia ta... cât de reuşit ar fi...

Foarte ingenios ai dat viaţă cuvintelor.

Am citit şi am admirat!

Sofy

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de nicolae vaduva
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 1 oră în urmă
Mihaela Suciu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ruşine, de trei ori ruşine!... a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
cu 2 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Au re'nviat pădurile barbare a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Au re'nviat pădurile barbare a lui gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Printre dimensiuni a lui Dan Mitrache
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Doinită (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Lăzărește-ne pre noi... Sémpre In Memoriam Ion Lazăr da Coza a lui Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tu ai plecat... (bunului nostru prieten Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului gina zaharia
cu 7 ore în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Exorcizare a utilizatorului Cristian Je
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Schaltiniena florilor de mac - in memoriam dragului Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Valeria Merca
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La umbră de Vezuviu... (scriitorului Ion Lazăr da Coza, in memoriam) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu mă chemați... răsare luna... dedic aceste versuri in memoriam Ion Lazăr da Coza a utilizatorului Rădița Răpeanu
cu 14 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Printre dimensiuni a utilizatorului Dan Mitrache
cu 16 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog A-nceput furtuna a utilizatorului Nicu Zacheu
cu 16 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu putere și frică a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 16 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor