gândul de joi

[gina zaharia]

rătăcea într-un gând verde crud

hoinărea

dinspre est către sud

nicio noimă n-avea

căuta niște stări boreale

cel puțin

el așa îmi spunea

când la vale-și ducea

umbra sa

printre roci cardinale

 

s-a oprit la fântâna cu foc

și-a spălat în tăcere păcate

e aievea? e joc?

să-l întreb nu se poate

dar eu știu că la noapte le-adună pe toate

și-ncă unul să fie

desprins dintr-o ie

cusută cu dor

când luna veghea în pridvor

 

lângă el un ștergar de mătase

e al meu e al lui

nu mai știu

fruntea sus a mai spus

mi l-ai dat într-un colț de lumină

era joi

spre apus

l-am păstrat cu o sete divină

nu pleca

hai să vezi herghelii de amiezi

ce s-au dus

ce s-au dus

[Chris]

foarte frumos...

[gina zaharia]

Valeria, mulțumesc! E un val.

[gina zaharia]

Lisia, tu îmi citești poezia de foarte mult timp și te-ai obișnuit cu stilul meu. Dacă sentimentul acela de tristețe despre care vorbești se tot agață de versuri, îl primesc, ce să fac! :))) Mulțumesc pentru tot, pentru prietenia ta...

[gina zaharia]

Mulțumesc, Ada, că ai rezonat cu starea mea de joi. 

[Valeria Merca]

O stare de mult bine și frumos transmite poemul tău cochet. 

Admirație, draga mea!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Poeziile tale, Gina, mereu îmi lasă un vag sentiment de tristețe, a ceva pierdut definitiv, nu știu cum să mă exprim... Întreaga poezie e plină de simboluri, nu te mai saturi citind, recitind... Mereu mai e ceva de aflat, de descoperit, de trăit. Prețuire!

[Ada Nemescu]

*herghelii de amiezi* o metaforă inedită!

cât despre ziua de joi, verdele crud, parcă mi-ai citit sufletul, sunt coordonatele lui!

frumos de tot, aDa