Femeie te-asemeni cu marea,
Trădată-n furtuni câteodată,
Dar ţii răsăritul şi zarea
Pe umeri, cu răni, sfâşiată.

Când eşti tulburată-n străfunduri
Ai vrea să îneci lumea toată,
În valuri îţi speli mii de gânduri,
Te-mbuni şi te-ntorci iar la matcă.

Te-ascult uneori ca pe-un cântec,
Vrăjit, în surdină, doar şoapte,
De vrei, poţi să-mi fii şi descântec
Când sufăr de gânduri deşarte.

Femeie te-asemeni cu ploaia
Dezlănţui iubirea-n rafale,
Cu tunet îmi stingi vălvătaia
De-alerg în picioarele goale.

Te strig şi te caut prin fulger,
Cerşesc inundaţii cu tine,
Revii...  şi cu aripi de înger
Mă porţi prin ninsori clandestine.

Te simt uneori precum vântul,
Adii sau furtună eşti toată, 
Mă prinzi şi mă-nghite tumultul,
Scăpat, întru-n iad de-îndată.

Eşti foc ori lumina curată
Pârjol faci prin mine când treci,
Blând soare, de vrei alintată
Şi-n jocuri de raze mă-neci.


Femeie te-asemeni cu zarea
Ai taine neatinse vreodată,
Eşti vieţii din mine salvarea
În poarta iubirii chemată.

Eşti leacul ascuns al durerii
Sau rana mereu sângerândă,
Cum pot să fac faţă candorii
Cu care mă mistui flămândă?

Vizualizări: 195

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 4, 2014 la 8:15pm

Mariana Bilic, mulţumesc de preţuire!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 4, 2014 la 8:13pm

aDa, drag sufletul tău!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 4, 2014 la 8:12pm

Rodica, mulţumesc! Mă bucur să te ştiu aici! Bun venit!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 4, 2014 la 8:10pm

Ştiu că m-am cam întins, doamnă Sofia!Iertare! Nu m-am putut opri şi nici n-am mai vrut să tai din ea! Să ne acuze! Nu-i vina noastră că unii sunt misogini!
Vă mulţumesc!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 4, 2014 la 8:07pm

Am mâncat căciuliţele, domnule da Coza! Cred că eram flămândă!
Dacă spuneţi ca şi Angi că nu e bine, voi modifica!Doar de asta am venit aici! Să primesc sfaturi!Mulţumesc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 4, 2014 la 9:03am

Laude, ode, osanale... dar e cam mult. Să nu ne acuze bărbații de misandrie. Te-ai cam întins Angelina. Desigur femeia are toate calitățile din lume, dar e bine când o spun bărbații. Și dacă-mi amintesc tu mai ai asemenea ode.

stîngi, - stingi

Am citit cu plăcere!

Sofy

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 4, 2014 la 12:28am

A trece pe sub furcile caudine = a impune învinsului condiții umilitoare; fig. a supune unei critici severe.

flamandă sau flămândă?

FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.

Despre comă, ce să zic? De acord cu Angi.

O poezie plăcută... dar misoginul din mine...

da Coza

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 3, 2014 la 10:11pm

Mulțumesc, domnule Bolache!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 3, 2014 la 10:00pm

Angi, înclin să cred că ai dreptate! Aștept și alte păreri și voi încerca să modific!

Mulțumesc! Îmbrățișări!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe August 3, 2014 la 9:57pm

Iris, suntem preţioase, indispensabile...

Mulțumesc!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 4 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 32 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 54 minute în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog când mama trebăluiește a lui Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dumitru Mocanu îi place postarea pe blog trebuia... a lui bolache alexandru
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când mama trebăluiește a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 5 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru pământ a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia clarului de lună a utilizatorului Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Rugă pentru pământ a lui Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Ada Nemescu a postat o fotografie
cu 8 ore în urmă
Postări de log efectuate de Dacu
cu 10 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog you and i a utilizatorului petrut dan
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor