Motto: „Sensul vieții este să îi dai sens.” – Mircea Eliade
Îmi trece viața pe alături
În astă arșiță pustie
Mă cert – ce taină-mi trebui’ mie?!
Visez cu sufletul – omături.
Îmi taie-obrazul fulgi verzui
Și mi se-ncurcă-n plete ude
Cărări se pierd, prea reci, prea crude
Mă știu uitată, a nimănui...
Blând, țin de mână o poveste
Înduioșată ca o o soră
Ce își privește prinsă-n horă
Pe cea copilă care crește.
Cu drag de-mpărăția noastră
Cu bobi de lacrimă în gene
Ne amintim de toate-cele
Îngeri albaștri la fereastră
Cu dor de-o altă întâmplare
Cât să încapă într-un vis
Conturul unui suflet care
Să fie al meu, nu doar... promis.
Adaugă un comentariu
imaginea cu fulgii verzui este interesanta pt ca imi vin in minte fulgi.. albi :))
imagini induiosatoare si frumoase.
Cu drag de-mpărăția noastră
Cu bobi de lacrimă în gene
Ne amintim de toate-cele
Îngeri albaștri la fereastră
Un poem delicat, construit pe tensiunea dintre însingurare și speranță, în care imaginile se succed firesc și creează o atmosferă de melancolie luminoasă. Îmi plac contrastele – «arșiță» și «omături», «fulgi verzui», «îngeri albaștri» – care sugerează frământarea interioară a eului liric. Finalul, discret și emoționant, lasă cititorului dorul unui suflet deplin, nu doar visat.
Aș avea totuși și câteva observații.
În strofa a doua:
„Îmi taie-obrazul fulgi verzui...”
Imaginea este interesantă, dar „fulgi verzui” nu îmi construiesc foarte clar o reprezentare. Mă întreb dacă sunt metafora unei primăveri, a unei iluzii sau a altceva. Simt intenția poetică, dar imaginea rămâne puțin suspendată.
Apoi: „Blând, țin de mână o poveste...” Aici începe o imagine frumoasă, însă continuarea: „Înduioșată ca o soră Ce își privește prinsă-n horă Pe cea copilă care crește.” este puțin încărcată sintactic. A trebuit să recitesc ca să urmăresc relațiile dintre personaje.
Și încă un detaliu:
„Ne amintim de toate-cele”
Parcă este mai slab decât restul. Sună mai degrabă ca o formulare de legătură decât ca un vers memorabil. Poate revii puțin. Poemul e foarte frumos și un pic de limpezire l-ar face și mai puternic.
Sunt onorată domnule Mihai Katin!
prețuire și din partea mea...aDa
Blând, țin de mână o poveste
Înduioșată ca o o soră
Ce își privește prinsă-n horă
Pe cea copilă care crește. paradigma vieții ce este în noi,alături de noi,în imagini atât de multiple și dense încât nu ne rămâne decât sa speram:
Conturul unui suflet care
Să fie al meu, nu doar... promis.
cu toată prețuirea mea!
Superb!
Draga mea Ramona Nicoleta,
apreciez ajutorul tău și sinceritatea. Am schimbat versul, sper să fie mai bine.
Totdeauna sunt deschisă unor comentarii constructive, mulțumiri!
Aștept și versurile tale, aDa cu bucurie
Poezia este o meditație lirică asupra solitudinii, trecerii timpului și dorinței de împlinire sufletescă.
Aș schimba versul „ Cu dor de-un lucru foarte mare ” , care scade puțin din tensiunea poetică.
Finalul este punctul culminant„ Să fie al meu, nu doar... promis” dă greutate și autenticitate poemului.
Cu dor! :)
Dragă Alina,
Ce frumos mi-ai scris!
Adevărat, ai simțit nodul în gât și lacrima ce nu se vrea rostogolită.
mulțumiri 🌺, aDa
Plină de emoție este poezia dumneavoastră, un suspans care nu lasă nodul din gât nici să dea drumul lacrimilor, nici să se retragă. Vă mulțumesc pentru ceea ce trăiesc citind această poezie.
Domnule Laurențiu V. Perju,
vă mulțumesc pentru popas și cuvinte...
adevărat, simplitatea este cea mai elegantă formă de a transmite.
Gânduri bune, aDa ✍️
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media)
CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media)
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru acest an, au donat:
Gabriela Raucă - 1500 lei
Burtea Corina-Elena - 200 lei
Monica Pester - 350 lei
© 2026 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE