Mi-am pus în băț o bocceluță

c-un bob mărunt de dor și-o lacrimă de jale.

Am luat un ciur, apoi căușul lădoiului în care

bunicii mei cerneau sudoarea trudei pe ogoare.

Și fac un tur să văz avutul, puținul decimat,

sedus de sărăcia cu care s-a-nhăitat.

Muzeul lucrului trecut umblă ca o stafie

în vreme de stagnare, rozând tăcut,

speranța gândului de-mbelșugare.

Cu nod în gât și lacrimi de mânie

privesc în lung grădina-nțelenită,

corvoadă nelucrată, fără vigoare,

ajunsă să producă taxe, în loc de floare.

Urâte vremuri, scăpate din lozinci,

scrise de astă dată, cu sânge în popor

momit s-aducă morții tribut la fantezia lor.

Mă-ntorc în casă și privesc la poze-ngălbenite,

în minte toate sunt color și curg în filme mute.

Revăd ograda-mbelșugată, fețe zâmbind,

copii zburdalnici și miei săltând in cale,

toate au fost, a fost povara dragă, ce-a dispărut in zare.

S-au dus pe rând, care-ncotro, locul s-a pustiit,

schimbat-au țara unii, alții s-au prăpădit.

Mâine de mă trezesc, voi merge la vecin,

cel luat cu lucrul, ce vine să mă vază

în zile de hodină și-mi spune despre toți,

povestea obștii, fără bucurii,

că asta este soarta locului fără copii.

N-a mai venit de-o vreme,

sigur e ocupat cu munca la hotar

și ... poate-s lucruri multe de care n-am habar.

Să caut prin vitrină, o fi rămas cafeaua din ajutoare,

nu e pentru mine, i-o dau cu bucurie,

că am rămas din vremea respectului cu omenie.

Mi-am pus în băț o bocceluță,

pachetul de cafea în ea,

purced la drum că-i lungă calea pasului mărunt,

pornit să-ndeplinească planul ce-n minte s-a născut.

Ajung cu greu în fața porții neschimbate,

dar ce să vezi, i s-a blocat zăvorul, poate s-a rupt!

- Nu-i nimeni bade, au plecat afară. La muncă.

De unde vii? Să te ajut?

- Da, ... da, afară, ... un unchi. Fă rogu-te un bine

și ia povara ce spatele-mi apasă,

să-mi fie mai ușoară, calea la-ntors acasă.

S-a dus, ..., la muncă, îi cresc copiii, ce să facă.

Munca-i plătită și fără îndoială,

legea-i mai bună ș-acolo-i rânduială.

Înc-o grădină la anu pustiește,

sunt tot mai multe-n număr, satul se tot rărește.

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iunie 30, 2019 la 7:19pm

Un prozo-poem care ne pune pe gânduri. Doar atât.

Am citit cu interes.

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Iunie 30, 2019 la 4:09pm

Emoționant și, din păcate, foarte actual, dar o poezie fără metafore nu prea e poezie, e mai mult proză. 

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iunie 29, 2019 la 5:02pm

Firește, subiectul îngrijorează și stârnește empatie, dar...

da Coza 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 24, 2019 la 9:45am

Tema cuprinde pustiirea satului românesc și chiar a țării prin fenomenul exodului puterilor de muncă din țară. Nu e străin fenomenul, din păcate. Satul românesc este mort sau aproape mor, în multe zone ale țării.

Tehnica folosită, însă, e cam precară. Nu că ar fi în stil popular, cu expresii populare, dar nu este decât o poveste care emoționează puțin. Rima aceasta simplă, fără măsură este ca și cum ai vorbi în versuri. Și mai sunt cele trei puncte de suspensie pe care nu înțeleg unde ai vrut să le pui. Punctele de suspensie se pun în urma expresiei, lipite de ultimul cuvânt, iar în urma lor nu se mai pune nimic. Se mai pun și înaintea cuvântului la început de frază în unele cazuri, lipite de primul cuvânt.

Deci, ai format un eseu în stil popular.

Am citit,

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Laura Cozma şi Popescu Albert-Sebastien sunt acum prieteni
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 10 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa păsărilor cântătoare a utilizatorului gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerșetor a utilizatorului nicolae vaduva
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog avatar a lui Laura Cozma
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog în noaptea asta.... a lui Chris
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Diminețile unui pensionar cuminte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Diminețile unui pensionar cuminte a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa păsărilor cântătoare a utilizatorului gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog casa păsărilor cântătoare a lui gina zaharia
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului gina zaharia îi place postarea pe blog avatar a lui Laura Cozma
cu 13 ore în urmă
gina zaharia a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa păsărilor cântătoare a utilizatorului gina zaharia
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Diminețile unui pensionar cuminte a utilizatorului Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tristețea unei zi de sărbătoare a utilizatorului eunescu
cu 14 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nevinovat a utilizatorului nicolae vaduva
cu 14 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nume de biserică a utilizatorului eunescu
cu 14 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în noaptea asta.... a utilizatorului Chris
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog casa păsărilor cântătoare a lui gina zaharia
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa păsărilor cântătoare a utilizatorului gina zaharia
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog casa păsărilor cântătoare a lui gina zaharia
cu 15 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor