Pe un soare ideatic lacul degetele mută
El și ea-n șoptirea nopții răscolesc o vorbă goală
Bucuria timpul țese și noblețea împrumută
Mâinile agită simțuri ochii-n aripi se răscoală
El și ea sărută versuri în acorduri de vioară
Scriu cu visul la vedere coala pare în furtună
Și suspine se frământă într-un toc de domnișoară
Pe o bancă fără tablă vântul verbele răsună
Sunt ei doi sortiți iubirii într-o viață de-mpăcare
Sunt orgoliu în răscruce pe un câmp cu-adrenalină
Sunt ciudați sau dați pieirii prin parfum de vindecare
Înnodați în tractul clipei înfășați în muselină
Este-o goană după viață fără să răsfețe timpul
Sau o formă de paiață care schimbă anotimpul
Adaugă un comentariu
Mă-nclin! O mare bucurie să te găsesc aici!
Eu mă simt de parcă aș fi fost plecată un veac.
foarte frumos...
Versuri inedite, pavate cu frumoase figuri de stil!
frumos, pătrunzător, meditativ
mă-nclin!
Nespus de profund și vibrant, totodată! Metafore inedite.
Cu bucuria lecturii!
Iubirea - aceeași formă indiferent de timp sau de el și ea. Iubirea creează ecoul eternității, iar tu Carmen Popescu ai creat paradisul cuvintelor, al ideilor şi metaforelor elegante şi romantice. Apoi, mai plutește un aer de noblețe deasupra versurilor tale.
Deosebită apreciere,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE