poetul intră cu teamă și grabă-n altar
de la jumătatea distanței niciun om să pretindă că știe
diavolul se potrivește cu mantia lui de portar stacojie
respectuos îmi aduc jumătatea de viață cu tine în dar
de parcă aș pierde și iubirea și lumea și pământul măcar
trupul tău îmi apare dintr-un vuiet de frunze
supus oricărei greșeli
mă închin la ambele imnuri în schimburi
fără ca inima mea păcătoasă să știe că moartea îi suflă în pânze
ce ușor te înveți să înșeli
ce ușor să confunzi timpuri legi după nimburi
cărăbușii imploră lumina nu te-ntoarce târziu
cât timp am iubit o străină pământul m-a spus
primului înger venit să dărâme ușorii
al dracu’ să fiu
dacă n-am să-ți vărs între sâni lacul morii
și pe buzele-ți calde cum doar ploaia ne stropește de sus
iubirea se ținea dreaptă în zăduful aspru al zilei
precum carnea neîncepută de viață și tare
înseamnă că timpul și partea mea din cutia veche a milei
nu ne-a fost de folos și tot dumnezeu a rămas cel mai mare
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, domnule Nicolae Văduva, pentru prezență și semnul lăsat, cu respect!
V-am citit mai de mult, când postați și în alte spații virtuale. Și atunci, dar mai ales acum, vocea dumneavoastră avea ceva distinct. Comentez rar și răspund la comentarii la fel de rar pentru că ochii mei dau semne de oboseală. M-am oprit aici pentru că am citit ceva deosebit, ceva care m-a atins ca aripa unui înger în flăcări. Stimă! nicolae
Maria, apreciez semnul și prezența în pagină cu drag!
Domnule Costel Zăgan, vă mulțumesc, cu stimă!
Minunată lectură...versuri care lasă o amprentă profundă în cititor.
Poetul se mărturisește, vorba lui Eminescu, dureros de dulce!
Alex, ma man, mulțumesc pentru trecere și semne, cu prietenie!
O poezie care surprinde atât prin discursul poetic cât și prin universul iubirii... Prezența demonului dar și a luminii ca o antiteză care însoțește de fiecare dată poezia ta, te atrage cu puterea unui scriitor matur! O plăcere Man!
Domnule Mick Lorem, vă mulțumesc, stimă!
Încă mai am ce învăța citindu-vă. Mulțumesc!
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE