De-a baba oarba

[Alina Ilie]

Goale tălpile sorb aproape

Parfumul de tei din fânar, din pătul, din bordei,

Să le ție pe toate,

Să-nmoaie condei,

Să scrie lumina clipită,

Dincolo de ai ei,

Să scrie truda și plânsul, păcatul

Cu iz de tei, de fânar, de pătul, de bordei,

Durerea de-a învățatul, mâncat-ne-mâncatul,

Cu lumânarea mucenic

Al vieții și-al clipirii moșilor ei.

Desculță…

[Grig Salvan]

Dincolo de nostalgia textului e interesantă topica lui, asemănătoare uneori cu topica inovativă a lui Arghezi, Nichita Stănescu, sau altor poeți români. Deasemenea vocabularul cu iz arhaic.

[Chris]

pentru mine textul este criptat. dar, dincolo de aceasta senzatie, imi evoca viata la bunici. pe vremea mea se mai scria la lumina clipita a lumanarii/lampii si umblam desculti

[Mihai Katin]

este bine când  ne putem juca  cu  aceste cuvinte magice,starea lirismului autentic  are uneori  forma șamanică  a neînțelesului înțeles

[Vasilisia Lazăr]

Alina, poemul tău caută parcă, „de-a baba oarba”, o lume care nu mai poate fi atinsă decât prin memorie. Fânarul, teiul, bordeiul, lumina și lumânarea devin urmele unei existențe vechi, purtate în trup și în cuvânt. Mi-a plăcut mult cercul dintre „Goale tălpile” și acel ultim „Desculță...”: intri și ieși din amintire fără nicio apărare în fața ei. Felicitări!