confesiune

[Floare Arbore]

ploaia spală urmele păcatelor mele,

lumina îmi deschide ochii să privesc

spre cerul plin cu pleiade de stele

tăceri întunecate să le risipesc.

am mușcat precum Eva din fructul oprit

n-am știu că viața poate fi dureroasă,

că timpul câteodată este înăsprit

de iarna deznădejdilor geroasă.

 

dar știu că iubirea-i cel mai dulce păcat

iubesc și-n vis lumea cu minunății

nu-mi pasă că destinul este complicat

că nu am strâns comori și bogății.

acum gestionez emoții lirice epocale

urmând cu credință a luminii cale.

[Ana Cîmpeanu]

O confesiune sinceră dar care suferă pe partea de versificație. E prea explicită și ii lipsește finețea. Dar sinceritatea autoarei este vizibilă.