Colivia de aur a iluziei

[rodica constantinescu]

 

Am aşteptat  să te trezeşti din somnul

unei nopţii  răscolite de luna ce am împărţit-o

pentru a ne ascunde

de fantasmele cu umeri de statuie

dospită din piatră şi

frig.

 

Apoi, am vrut să te îmbrăţişez cu  braţe-ramuri

o înmugurire caldă în vatra toamnei târzii,

însă, tu erai deja plecat spre iarna

dorinţelor tale

purtat de vulturul desfrunzit

şi de cel din urmă

fior.

 

Clipa bolnavă a pocnit din biciul durerii şi

braţele au devenit aripi încărunţite

ale unei păsări închise în

în colivia iluziei

aşezată  la răscrucea vânturilor ce bat a

pustiu.

 

 Dar te-ai întors!- Cântat-au cocoşii

înlăcrimaţi de fumul frunzelor moarte

şi bântuit de  gândul fără ecou

ai zidit ferestra coliviei de aur,

lăsând ochii sufletului orbi

în faţa cuvântului

sterp.

 

Şi bietele aripi au devenit de ceară

topindu-se încetul cu încetul,

sub minciuna iluziei ce arde neobosită

veşnicia din noi.

 

 

 

 

 

 

[rodica constantinescu]

Nikol MerBreM, multumesc pentru semnul lasat!