Sunt lavă translucidă pe trupul rece-al nopții,
secundă-mpurpurată pe-al toamnei chip. Colină,
fantasmagoric freamăt, o frunză-n straiul morții,
pierdută-n anotimpuri... Acord de violină
prin sânge-mi curge tandru, lumina-n con de umbră
rămâne moștenire, transformă ochii minții
în porți evanescente. Se-nchide gura sumbră
a lumii ce-și reneagă originea și sfinții,
cerșind un dram de faimă - grotesc spectacol. Scrumul,
nimicu-i va înghite. De-a bușilea-n ocară
se vor târî ca șerpii. Ce voi? Nimic. Ori... drumul
să-l netezesc, voit-am. Pierdut e-n călimară.
Azi, șerpuiesc prin valea poveștilor cernite
și ard în lacrimi floarea deșertului din gânduri,
mai mor întemnițată în fraze oglindite;
cuvântul meu, de tace, se-nalță printre rânduri.
Respiră-n universul ciobit de făr' delege,
urând a-și frânge forța și-a linguși vândutul.
E învechit, patetic? Războinic, sclav? E rege,
în laitmotivul dramei! Cianura, mirul, cnutul!
Adaugă un comentariu
Precum mirul între cianură şi cnut, aşa iese poezia dumneavoastră dintre zbaterile fiinţei! Foarte frumos! POEZIE!
Cu drag,
Nikol
D-na Augusta Cristina Călin, mulțumiri !
Nu știu dacă mă pot numi poetă, dar comentariul d-voastră mă onorează, d-le Crinu Sorin Leșe. Mulțumesc!
D-le Valerian Bedrule, așteptam și îmi era teamă, recunosc, de momentul în care o să comentați textul meu. Știu că mai am mult până... departe. Am încercat să retușez câte ceva. Nu știu dacă am și reușit.
Vă mulțumesc, pentru tot!
Cu prețuire,
Mulțumesc frumos, d-na Sofia, pentru citire și comentariu. Sunteți generoasă! Mă bucur dacă va plăcut!
Prețuire,
foarte frumos!
Prezumții sumbre într-o societate otrăvită și mânată voit spre dezastru.
Fenomene de revoltă imaginative descrise analogic, meditaţie împletită în câmpul poetic, prin puterea cuvântul, bine alese.
Mariana îmi place poezia ta și îmi era dor de ea.
Sofi
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE