Patru doamne-n floarea vârstei
Cu o educație-aleasă,
Aveau soții mai cărunți
Dar afaceriști de clasă.
Doamnele neavând joburi
Și nici alte ocupații,
Se vedeau des la șuete
Și organizau distracții.
Și cum soții mai plecau
În călătorii de-afaceri,
Doamnele organizau
Întâlniri de binefaceri.
Într-o zi, una din doamne,
Le propune celorlalte,
O distracție specială
Împreună într-o noapte.
Splendidul careu de dame
Cunoștea o pensiune,
Cu renume în domeniul
De distracții, foarte bune.
S-au cazat în dormitoare
Impecabil mobilate
Și s-au primenit în baie,
Pregătindu-se de noapte.
S-a servit cina ușoară
Cu bun gust și eleganță,
De careul de valeți
Studenți buni și cu prestanță.
Iar la începutul nopții,
Damele și-au etalat
Trupurile lor frumoase
Și valeților s-au dat.
Totul a fost matematic,
Combinări și permutări,
S-au cerut și-aranjamente,
Deci n-au apărut frustrări.
S-au făcut prestații multe
În diverse combinații,
De valeți cu patru dame,
Ce-au avut mari satisfacții.
Mai târziu spre dimineață,
Mulțumite-au adormit,
Fiecare-având în brațe
Pe valetul favorit.
Iar în zorii dimineții
Și iubiții lor valeți,
Au plecat să se-odihnească
La căminul de studenți.
Dar când s-au trezit la prânz
Damele și-au amintit,
Că pentru prestarea lor
Pe valeți nu i-au plătit.
Chiar exact peste trei zile,
La cămin s-a afișat,
Lista cu studenții care,
Taxele n-au achitat.
Bucuroși au fost ”valeții”
Când pe listă s-au uitat,
Era scris la fiecare
Pur și simplu ”achitat”.
Perju Laurențiu Viorel
05.10.2024
Dacă versurile mele
Nu vă plac, cer îndurare
Mă înclin în fața voastră
Și umil îmi cer iertare.
Același
Adaugă un comentariu
Asa este, Chris! Multumesc!
Nu trebuie sa va cereti scuze pentru ce scrieti. Scrisul nu ajunge la toata lumea in acelasi fel si trebuie sa acceptam asta.
Domnule Mihai Katin și doamna Ada Nemescu, vă mulțumesc amandurora pentru apreciere! Pentru mine este o încurajare și o onoare să-mi pot face cunoscute poeziile pe care le-am scris în timp.
Adevărat, domnule Katin!
amintește de Ion Pribeagu, dar are partea de originalitate... am citit cu plăcere!
Câștigat-au toți: damele, studenții
Însă repetenții, soții-ncornorați
peste niște ani vor fi răzbunați...
aDa, amuzată
admir acest gen de poeme,mi-aduce aminte de Ion Pribeagu ,oricand se merita citita o astfel de poezie,o șampanie lirica as zice!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media)
CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media)
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru acest an, au donat:
Gabriela Raucă - 1500 lei
Burtea Corina-Elena - 200 lei
Monica Pester - 350 lei
© 2026 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE