Cădem în gol în ritm accelerat
Şi ni se fac promisiuni deşarte
Intr-un ospiciu generalizat
Inconştienţii ne împing spre moarte
Decesul este încă amânat
Zadarnic se mai măsluiesc rapoarte
Cădem în gol în ritm accelerat
Şi ni se fac promisiuni deşarte
Când într-un haos de nesuportat
Se stă la coadă pentru paşapoarte
Când alţi incompetenţi au promovat
Sfârşitul nu mai poate fi departe
Cădem in gol în ritm accelerat!
Adaugă un comentariu
Şi ni se fac promisiuni deşarte
Intr-un ospiciu generalizat
Inconştienţii ne împing spre moarte
:) e oare chiar adevarat?
Cădem în gol în ritm accelerat/ Şi ni se fac promisiuni deşarte Orice s-ar spune, 90% din vină e a guvernaților. Lancea lui Horea nu-i pentru tagma jefuitorilor!
Dacă insistăm asupra unor „căciulițe” (apropo, nu se lasă pauză între semnele de paranteze și cuvintele încadrate și nici între semnul exclamării/întrebării și cuvânt!), este și din motivul că am așezat acest site sub următoarea „deviză”: ÎNSEMNE CULTURALE e „Un spaţiu în care ne propunem să slujim cultura şi arta românească, românismul în general, şi nu să ne folosim de aceste valori sacre!”, considerând că a scrie cât mai corect românește e un omagiu adus limbii române și clasicilor literaturii române.
Aveți dreptate când spuneți că: „ Au unii pe site erori typo cu mult mai mari”! Aceștia ignoră cerințele și sfaturile noastre, considerându-se infailibil și genii. Am o veste proastă: Nimeni nu e infailibil... cu atât mai puțin geniu.
Iertați-mă că am făcut această divagație pe pagina dvs., domnule IMC.
da Coza
Sfarsitul nu poate fi departe"... categoric, este doar o chestiune de timp...
Felicitari!
Un rondel pesimist care te cheamă la lectură.
Cu prețuire,
Doamna Sinca,
Am incercat, şi am publicat nu numai in spatiul virtual, sa creez rondeluri cu o altfel de tematica si cu un alt conţinut decât cel tradiţional la care va referiti dvs. Mi-am zis ca in fond un gen, considerat de unii desuet, ar putea să fie revigorat şi prin o astfel de abordare. Cititorii sunt cei care vor aprecia până la urmă dacă fac bine sau nu. Vă mulţumesc pentru comentariu
PS Au unii pe site erori typo cu mult mai mari , dar trec neobservate, da' nişte biete "căciuliţe" ! :)
Mesaj cu implicaţie socială... Rondel corect tehnic, dar parcă le stă mai bine rodelurilor să descrie natura, iubirea, ceva colorat mai deschis, ele purtând numele unui dans. Însă, dacă muza asta a dictat...
Aveţi de pus nişte căciuliţe la ''î''
Am citit cu plăcere, Sofy!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE