bunicul cunoștea toată lumea din glodeni
și satele așezate împrejur
când zicea  ilie solomon nu-i de pe la noi
nu aruncă vorbele ca fumul pe coș
nici nu mai exista un altul cu numele ăsta
oricât scotoceai praful în patru sate vecine
n-avea măcar un neam 
cu poza agățată în cuiul din perete
clar era venit aci
nicicum de-al nostru

prima dată l-a văzut într-o primăvară
umbla prin glodeni cerșind
lapte și ouă
închinând cruce pentru rod la câmp
și bunăstare
îi dădea lumea  se găseau de toate
a mai bătut pe la porți încă vreo două primăveri
după care s-a rugat pentru alțîi

oamenii s-au arătat mirați tare
la vreo șapte ani încheiați
s-au pomenit cu el pe drumul spre pădure
nu mai cerșea
s-a aciuat acolo departe de sat
lemne din belșug
a rostuit de unul singur 
casă curte acareturi
toporul știa -l mânuiască
oamenii fereau vorba despre coșarea mare
se auzeau niște răgete
trebuie  ținea acolo închis vreun balaur
el râdea 
zicând  e vântul încurcat printre crengi

însurat nu era
poate  avea pe undeva o familie
trimeteau copii la el galbeni ca luna
citeau niște cărți
țineau coșarea sub veghe permanentă
îi purta așa vreme de șapte ani
plecau de unde veniseră
apăreau alțîi în loc

odată s-a dus și el împreună cu copiii
a stat dispărut o vară întreagă
plictiseală mare
nici balaurul nu s-a mai auzit
pe toamnă 
când ghindele de măceș au sângerat bruma
s-a întors numai băiatul lui
nu știam  are
ilie se prăpădise pe drum călător
semănau
a luat din mers frâiele casei
parcă fusese din totdeauna acolo
oamenii care mergeau în pădure după lemne
au prins iar răgete de balaur 

pe solomon cel tânăr tot ilie îl cheamă
 uit fix în ochii lui
când îl întâlnesc
mi se arată o lumină pe care am mai văzut-o
de câte ori  întreb 
cum s-a prăpădit ăl bătrân
zâmbește exact ca taică-său

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Mai 22, 2022 la 6:15pm

@Valeria Merca Multumesc pentru apreciere, suntem pe aceleasi lungimi de unda.

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 22, 2022 la 6:07pm

Frumos de tot! Sunt atrasă de tot ce amintește de lumea satului, indiferent de zona de proveniență. 

Felicitări!

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Mai 19, 2022 la 6:30am

Valerian Bedrule Atatea nume ilustre au performat inaintea noastra incat este imposibil, domnule Valerian Bedrule, ca scrierile noastre sa nu poata fi asociate cuiva. Originalitatea/unicitatea este cheia oricarei activitati, dar este si definitia geniului. Ori, nu putem fi toti in varful piramidei, e atat de putin loc acolo. Pentru mine este o adevarata onoare sa fiu mentionat langa numele Sorescu si o bucurie sa aflu ca nu plictisesc. Cateodata e bine sa stim cum stam. Va multumesc pentru apreciere si comentariu

Comentariu publicat de J’arrive! pe Mai 18, 2022 la 11:45pm

     Remarc ușurința în exprimare, în cursivitatea ideilor detaliate în prozopoeme deloc plictisitoare, rămase, totuși, în stil sorescian, domnule Valerian Dincă. 

     

     VB 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

colaborări

în parteneriat cu

Revista „Eminesciana” 

ultimul număr

AICI

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

DONATORI,

începând cu septembrie 2021:

  1. Mihaela Popa
  2. Sofia Sincă
  3. Valeria Merca
  4. Ana C. Ronescu
  5. Tudor Cicu
  6. Toader Răduță
  7. Nicolae Rolea
  8. Angelina Nădejde
  9. Mariana Suciu

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Peste-al vârfurilor murmur a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecare iminentă, a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară fierbinte a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Invitație la nuntă a utilizatorului bolache alexandru
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Vară fierbinte a lui Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și m-am dus... m-am dus... a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și m-am dus... m-am dus... a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Și m-am dus... m-am dus... a utilizatorului Grig Salvan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Elegie a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecare iminentă, a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Plecare iminentă, a lui Corneliu Neagu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Peste-al vârfurilor murmur a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
J’arrive! a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu funii de lumină a utilizatorului J’arrive!
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog dacă pot a lui gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Elegie a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Peste-al vârfurilor murmur a utilizatorului gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Peste-al vârfurilor murmur a lui gabriel cristea
cu 6 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu funii de lumină a utilizatorului J’arrive!
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Cu funii de lumină a lui J’arrive!
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Labirinturi  2018 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2022   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor